Laszlo Dioszegi a vorbit şi el despre pedeapsa primită de FRF de la UEFA, în urma evenimentelor de la partida cu Kosovo, în contextul în care Sepsi se confruntă cu diferite polemici la meciurile din Superligă.
Omul de afaceri a remarcat că fanii unor anumite formații au încetat cu mesajele discriminatorii la adresa minorităților etnice, dar şi că alţi suporteri continuă să fie vehemenţi.
Dinamo, cea mai mare problemă pentru Sepsi
Patronul celor de la Sepsi acuză că fanii celor de la Dinamo continuă să adreseze cuvinte xenofobe la adresa echipei sale.
„Cu mâna pe inimă vreau să felicit anumite cluburi, care de doi ani nu mai strigă împotriva maghiarilor: Universitatea Craiova a domului Rotaru, Rapidul domnului Șucu. În ultimul timp nici FCSB nu a mai strigat.
Amenda este de 5 mii de lei, cluburile nici nu stau să discute cu suporterii pentru 5 mii de lei.
La noi nu există scandări rasiste, cu inima deschisă o zic. În Cupa României, 7 sau 8 suporteri de la Ferencvaros au fost și au agitat spiritele, eu am ieșit atunci și nu au mai venit pe stadion. Eu nu am nevoie de ajutor de la Ferencvaros.
Cei de la Dinamo sunt primii, Dinamo ne înjură. Nu există meci în care să nu ne înjure, dar cei 5 mii de lei nu sunt o problemă pentru club. Cluburile ar trebui să-i amendeze pe suporteri”, a afirmat Laszlo Dioszegi la Digisport.
Dioszegi negociază cu Şucu
Rapid ar vrea să-l transfere pe Denis Ciobotariu, jucător de bază la Sepsi. Laszlo Dioszegi a reacționat pe marginea acestui interes.
„Nu a fost nimic concret (n.r. – despre Denis Ciobotariu). Am vorbit în vară cu domnul Şucu. Atunci era interesant pentru Rapid, apoi n-am mai discutat cu nimeni. Nu mi-a spus nimeni nimic despre alte oferte.
Denis mai are contract până în vară, vedem ce se va întâmpla. Eu cred că este un jucător care contează foarte mult pentru noi şi o să stăm la discuţii cu el”, a spus Laszlo Dioszegi.