Lăsat pe dinafară de Edi Iordănescu înainte de EURO 2024, Alex Mitriță va pleca şi de la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru i-a stabilit viitorul

Veşti proaste pentru Alex Mitriţă primite de la Edi Iordănescu. Vedeta celor de la CSU Craiova nu face parte din planurile selecţionerului pentru EURO 2024.

Dincolo de acest aspect, atacantul de 29 de ani trebuie să gestioneze şi altă situaţie, şi anume plecarea din Bănie.

Mihai Rotaru a admis despărţirea de Mitriţă

Dezamăgirea legată de echipa naţională îl poate convinge pe jucătorul care a marcat 16 goluri în sezonul recent încheiat să plece din Superligă. Patronul oltenilor a admis că Mitriţă s-ar putea despărţi de Craiova.

„Mitriță este trist, avea speranțe. Chiar dacă el le ascundea, el avea speranțe. Am discutat cu el, bineînțeles, și i-am zis: ‘Ai o ultimă reprezentație de gală duminică, du-ne în Europa.’ El se va pune pe picioare pentru că este bărbat și eu sper ca publicul să vină la stadion nu doar pentru această posibilă prezență în cupele europene, cât și pentru Alex.

Ar putea să fie ultimul său meci la Craiova. În această perioadă. S-ar putea întoarce în viitor. Se va discuta. Există o probabilitate să plece. Nu discutăm acum. Poate să fie și Europa de Vest, poate să fie zona Golfului, Arabia Saudită. Cine spune că are oferte concrete pentru jucători în această perioadă pre-mercato? Nu există oferte în această perioadă.

Era foarte trist. Avea așteptări. Era un campionat european. Este un jucător care are un orgoliu puternic și o personalitate puternică. Nu se exteriorizează. El se va pune pe picioare pentru a ne duce în Europa.

Am avut o astfel de problemă când Ivan știa că va fi la națională și chiar în ziua meciului cu FCSB s-a anunțat lotul și Ivan nu a fost acolo. Din acel moment a fost cel mai slab jucător din teren. Ne asumăm. Suntem în această competiție, ne asumăm riscurile. Mitriță e bărbat și va trece mai departe. Aștept suporterii să îl încurajeze”, a spus Mihai Rotaru la fanatik.

Jucătorii ignorați de Edi Iordănescu

Alexandru Mitriță, Cristi Manea, Louis Munteanu, Alexandru Maxim sau Florin Tănase sunt jucătorii care nu figurează pe lista de 28 de jucători aleasă de Edi Iordănescu pentru amicalele cu Bulgaria și Liechtenstein. Totodată, Marian Aioani și Olimpiu Moruțan (accidentați) lipsesc din lotul României.

Un alt nume despre care s-a vorbit că ar putea fi prezent la turneul final din Germania este Vlad Chiricheș, însă Edi Iordănescu a decis să nu se bazeze pe serviciile fotbalistului de la FCSB.

De remarcat este că Edi Iordănescu i-a convocat pe Horațiu Moldovan, Ianis Hagi sau George Pușcaș, care au evoluat puțin sau deloc la echipele de club.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare