Lacrimile unui campion! Maricel Voinea, strigăt de revoltă, după ce a văzut sediul zdrențăros și dărăpănat al legendarului club de handbal Minaur. „Este rușinos și te doare”. EXCLUSIV

Maricel Voinea este unul dintre cei mai importanți jucători de handbal din istoria României, celebru în anii `80, datorită performanțelor, dar și după ce a inventat o execuție care îi poartă numele: „efectul Voinea”. Fostul sportiv lucrează acum în Germania, iar la ultima vizită în orașul Baia Mare a fost foarte afectat când a văzut cât de rău arată fostul sediu al clubului Minaur. Fostul sportiv a vorbit despre acest moment în exclusivitate pentru sportpesurse.ro.

Maricel Voinea, dezamăgit după ce a văzut cum arată sediul clubului Minaur

Maricel Voinea a evoluat 12 ani la Minaur, club cu care a câștigat trofeul IHF și Cupa României, dar niciodată campionatul. Evoluțiile superbe de la echipa din Baia Mare l-au ajutat să ajungă la prima reprezentativă unde a jucat 263 de meciuri și a câștigat de două ori medalia de bronz la Jocurile Olimpice, dar și un loc trei la Campionatul Mondial.

De mai bine de 30 de ani s-a mutat în Germania și nu mai activează în domeniul sportului, iar când s-a întors acasă a fost foarte trist când a văzut cât de rău arată clădirea unde a fost sediul clubului Minaur. A făcut o fotografie și a postat-o pe rețelele sociale, în speranța că cineva va reuși să găsească o soluție. De la edili nu mai are de mult nicio speranță.

Fostul sediu pare acum o ruină, cu ziduri scorojite și un acoperiș care stă să cadă. Curtea arată de parcă nimeni nu a mai intrat în ea de ani buni.

„Este dureros să vezi ce se întâmplă! (Oftează) Minaur a fost un club în vogă în handbalul românesc și în cel european și când văd ce delăsare există mă întristez. Când eram tânăr și intram în clădirea respectivă, mi se făcea pielea de găină.

Minaur este o legendă în Baie Mare, în Maramureș și în lume. Este rușinos și te doare. Nu știu cum a lăsat statul acest sediu frumos în paragină”, a declarat Maricel Voinea, în exclusivitate pentru sportpesurse.ro.

Fostul sediu al clubului Minaur. Sursa FOTO: Facebook Maricel Voinea

Emoțiile lui „Maradona al handbalului”

Sediul clubului Minaur nu se mai află în această clădire. Oficialii echipei de handbal stau acum într-un spațiu din Sala Sporturilor din Baia Mare, undeva sub o scară, în locul unde se aflau vestiarele. Nici acolo lucrurile nu arată grozav, dar măcar nu se tem că le va ajunge tencuiala în cap.

„Când am mers prima oară și am intrat în sediul clubului, în anul 1977, la vârsta de 17 ani, am rămas cu gura căscată. Țin minte că am intrat cu frică pentru că mi se părea extraordinar că am ajuns la Minaur. Sunt chestii care te dor și este foarte trist să vezi ce se întâmplă”, a mai spus fostul sportiv.

Maricel Voinea își amintește că în această clădire, ajunsă acum în paragină, jucătorii aveau spațiu și în perioada cantonamentelor. Aici se odihneau, dar aveau și un spațiu de relaxare.

„Acolo aveam două camere în care făceam cantonamente și mâncam la cantina Partidului… A fost ceva deosebit, dar acum este o ruină”, a mai spus fostul internațional.

Maricel Voinea a jucat la Minaur Baia Mare, Avidesa Valencia (Spa), NSG Nordhorn (Ger.). În perioada în care a îmbrăcat tricoul formației iberice, spaniolii l-au poreclit „Maradona al handbalului.”

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare