Kylian Mbappe este oficial de luni fotbalistul lui Real Madrid! Care este în continuare marea dilemă care planează în jurul starului francez

După cum se știe deja foarte bine, Kylian Mbappe a semnat în această vară cu Real Madrid din postura de jucător liber de contract după despărțirea de Paris Saint-Germain.

În mod oficial, înțelegerea starului francez în vârstă de 25 de ani cu gruparea pariziană a fost valabilă până la 30 iunie. Așadar, abia în cursul zilei de luni, 1 iulie, el a putut fi inclus de campioana Spaniei și a Europei în lotul pentru stagiunea viitoare.

Kylian Mbappe este de luni oficial fotbalistul lui Real Madrid. Brazilianul Endrick a fost de asemenea inclus pe site-ul clubului la secțiunea lotului pentru sezonul viitor

Aceeași situație s-a petrecut și în cazul lui Endrick, atacantul brazilian în vârstă de doar 17 ani pe care madrilenii l-au transferat în urmă cu ceva timp de la Palmeiras în schimbul sumei de 47.5 milioane de euro.

Cei doi au fost incluși de Real Madrid în cursul zilei de luni pe site-ul oficial la secțiunea lot, dar încă nu se știe ce numere vor purta ei pe tricouri în sezonul viitor.

Sursă foto: captură realmadrid.com

Nu se știe încă sigur ce numere vor purta cei doi pe tricouri în stagiunea viitoare

În ceea ce îl privește pe Kylian Mbappe, se pare că în cele din urmă el va opta pentru numărul 9, chiar dacă inițial ar fi dorit tricoul cu numărul 10, pe care îl poartă în prezent și la naționala Franței.

S-a renunțat însă în cele din urmă la această variantă, din respect pentru Luka Modric, cel care joacă în prezent cu 10 pe spate la Real Madrid și care recent și-a prelungit pe încă un sezon contractul cu gruparea blanco.

Până să debuteze pentru noua echipă, Kylian Mbappe se află în prezent, aspect bine cunoscut deja de toată lumea, la EURO 2024, acolo unde în cursul zilei de luni naționala țării sale se duelează cu Belgia în optimile de finală, cu începere de la ora 19:00.

Înainte de această partidă, fotbalistul francez a explicat cât de greu îi este să joace cu acea mască pe care este nevoit să o poarte după ce și-a spart nasul în primul meci jucat la acest turneu final din Germania, contra Austriei.

„N-aș fi crezut, dar să joci cu o mască este o oroare absolută. Am schimbat-o pentru că de fiecare dată ceva nu mergea. Este foarte complicat, limitează vederea, transpiraţia rămâne blocată şi trebuie să o scoţi pentru a curge.

De îndată ce o voi putea da jos, o voi scoate, dar nu am de ales, competiţia mea va fi astfel, pot juca doar aşa. E enervant, dar trebuie să-i mulţumesc măştii.

Nu am mai avut niciun duel aerian de când mi-am rupt nasul, dar dacă trebuie să o fac pentru a înscrie, o voi face”, a spus Kylian Mbappe.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare