Karim Benzema s-a întors la Real Madrid! Ce a făcut starul francez la baza echipei de pe „Santiago Bernabeu”

Karim Benzema s-a întors la Real Madrid, însă nu pentru a juca din nou pentru gruparea de pe „Santiago Bernabeu”, ci pentru a beneficia de anumite facilități de la baza de pregătire a „galacticilor”.

După cum se știe deja foarte bine, atacantul francez în vârstă de 36 de ani a plecat în vara anului trecut din capitala Spaniei, ca deținător en-titre al „Balonului de Aur”, pentru a semna, din postura de jucător liber de contract, cu saudiții de la Al-Ittihad.

Karim Benzema s-a întors la Real Madrid pentru a primi sprijin medical după ultima accidentare suferită

Doar că, din păcate pentru el, nu s-a adaptat chiar excelent în acest campionat, aspect care a fost influențat și de mai multe accidentări pe care le-a avut pe parcursul acestui sezon.

De altfel acesta este și motivul pentru care Benzema a revenit acum la Madrid, pentru a primi ajutor medical pentru rezolvarea ultimei probleme de acest gen apărute, una de ordin muscular.

Informația a fost furnizată de către jurnalistul italian Fabrizio Romano prin intermediul rețelelor sociale. El a explicat că oficialii clubului din capitala Spaniei au fost extrem de deschiși din prima clipă în care au aflat despre această dorință a fotbalistului francez, în baza relației foarte bune care există în continuare între cele două părți.

Atacantul francez nu s-a adaptat foarte bine în Arabia Saudită și ar putea reveni în Europa la finalul sezonului, în cazul în care nu decide să se retragă din activitate

De asemenea, se pare că reprezentanții lui Al-Ittihad au ținut să le mulțumească omologilor de la Real Madrid pentru acest sprijin, printr-un comunicat oficial emis în mediul virtual.

De notat în acest context este că în iarna acestui an, pe fondul dificultăților de adaptare întâmpinate de Karim Benzema în Arabia Saudită, s-a zvonit în presa internațională că starul francez ar putea reveni, în mod oficial, la Real Madrid, ca fotbalist. Acum însă, Fabrizio Romano a informat că de fapt nu s-a pus în niciun moment problema de așa ceva la modul real.

Rămâne acum de văzut ce se va întâmpla cu legenda madrilenilor la finalul acestui sezon, dacă va continua sau nu la Al-Ittihad și, în cazul în care va alege să plece din Arabia Saudită, dacă va decide să revină în fotbalul mare, poate chiar la Real, sau se va retrage din activitatea de fotbalist.

Karim Benzema a fost transferat de Real Madrid în vara anului 2009 de la Olympique Lyon în schimbul sumei de 35 de milioane de euro și a câștigat pe „Santiago Bernabeu” toate trofeele posibile, de mai multe ori.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare