Juri Cisotti a debutat la FCSB, dar Gigi Becali a sesizat o mare problemă în legătură cu el. Ce a spus patronul despre absența lui Darius Olaru

Gigi Becali a fost întrebat și despre Juri Cisotti la finalul meciului FCSB – Hermannstadt 1-1, partidă care a consemnat debutul oficial al mijlocașului italian la campioana României după transferul de la Oțelul Galați.

Concluziile lui Gigi Becali după jocul prestat de Juri Cisotti în a doua repriză a meciului FCSB – Hermannstadt 1-1: „Nu are încă ritmul echipei noastre, viteza jocului nostru”

Peninsularul a fost introdus pe teren la pauza acestui joc, în locul lui Malcom Edjouma, criticat dur de finanțator la final pentru evoluția sa. Patronul echipei roș-albastre a scos în evidență faptul că totuși el nu are încă un ritm de joc apropiat de cel al noilor săi coechipieri.

De asemenea, cu aceeași ocazie, omul de afaceri a comentat și chestiunea legată de absența căpitanului Darius Olaru, accidentat la umăr în stagiul de pregătire desfășurat recent în Antalya și de modul în care acest aspect influențează în mod negativ jocul formației antrenate de Elias Charalambous și Mihai Pintilii, în special în plan ofensiv.

„A contat, că dacă îl ai pe Darius Olaru, e motorul echipei, luam un gol, marcam trei. Bine, o echipă nu stă într-un jucător. A intrat bine Cisotti, dar nu are încă ritmul echipei noastre, viteza jocului nostru. Da, a jucat binișor, nu pot să spun. Edjouma nu îmi place că pierde mingea”, a spus Gigi Becali în direct la GSP Live.

Ce a spus mijlocașul italian după debutul său oficial la campioana României

Pe lângă concluziile exprimate în legătură cu jocul propriu-zis, fostul căpitan de la Oțelul Galați a dorit în mod special să îl felicite pe Valentin Crețu pentru golul egalizator, venit după o execuție superbă la colțul lung din interiorul careului cu piciorul său mai slab, cel stâng.

„Știam înainte de meci că Hermannstadt este o echipă bună, organizată. Astăzi am ratat multe ocazii, trebuie să fim mai concentrați la ultima fază. Am avut multe șanse. Vom lucra mai mult.

(n.r. Despre debutul la FCSB) Era mai bun dacă obțineam trei puncte. Trebuie să mă integrez în stilul de joc de la FCSB. Nu este simplu când ești transferat în iarnă, dar sunt concentrat la fiecare antrenament.

(n.r. Despre meciul cu Qarabag) Cred că avem șanse cu toate echipele. Fotbalul se joacă 11 contra 11. Mergem acolo la victorie.

Felicitări pentru Crețu, pentru golul incredibil. A fost important. Știu că este dreptaci și a marcat cu stângul”, a declarat Juri Cisotti la flash-interviu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare