Jucătorul lui Poli Iași a făcut ravagii prin declarația dată! S-a spus că vor fi dați afară din lot, însă le-au fost reziliate contractele!

După remiza bifată de Poli Iași și Metaloglobus, scor 1-1, în manșa tur a barajului de promovare/menținere în SuperLiga, Mihai Bordeianu a făcut afirmații tăioase la microfon. Concret, jucătorul de sub comanda lui Vasile Miriuță i-a acuzat pe străinii din Copou de faptul că nu muncesc suficient în folosul echipei.

În urma declarației lui Bordeianu, s-a scris în presă că doi jucători, Joao Amaral și Adama Diakhaby, vor fi scoși din lotul aferent partidei retur cu Metaloglobus, decisivă în ecuația salvării lui Poli Iași de la retrogradarea în eșalonul secund al fotbalului românesc. Totuși, situația nu stă deloc în acest fel, iar cei doi pleacă de tot din lotul formației moldovene!

Joao Amaral și Adama Diakhaby, puși pe liber de Poli Iași

Amaral, primul dintre cei doi menționați, a jucat 20 de minute contra lui Metaloglobus, duminică, 25 mai. De partea cealaltă, francezul Diakhaby a fost rezervă neutilizată.

Ieșenii au dat vestea cu privire la întreruperea colaborării cu cei doi jucători cu ajutorul unui comunicat. Iată ce au notat reprezentanții clubului din Copou: „Contractele jucătorilor Adama Diakhaby și Joao Amaral au fost reziliate, pe cale amiabilă. Le dorim mult succes în carieră! #HaiPoliIași #EchipaIașului”.

Joao Amaral, venit în luna martie, are șapte partide pentru Poli, fără contribuții notabile. Diakhaby, sosit în iarnă la Iași, a reușit să furnizeze două pase decisive în cele 11 meciuri în care s-a aflat pe gazon în echipamentul alb-albastru.

Declarația lui Mihai Bordeianu, după 1-1 cu Metaloglobus

„Dezastruos! Nu am arătat că meritam mai mult. E un rezultat ca în viață. Dacă nu muncești, meriți ce primești. Am avut ocazii, penalty ratat. O să căutăm scuze acum. Toți am fost penibili, cel puțin în repriza a doua, chiar dacă am avut ocaziile noastre. Dacă vrem să rămânem în Liga 1, (n.r. trebuie) să jucăm, să nu ne fie frică.

E o minge. Atâta frică nu am văzut. Nu arătăm că merităm să fim în Liga 1. Foarte multe pretenții, dar când trebuie să dăm, nu dăm. O meteahnă a fotbalistului care vine în România. Mă deranjează. Azi am fost trei români (n.r. 5 români au fost titulari la Iași).

Când mergi într-o țară străină, trebuie să ajuți, nu să încurci. E greu. Toate castanele le iau eu. Dacă nu realizăm că e dezastru, ne luăm geanta și plecăm. Toți își imaginează că își găsesc echipe. Nu își găsesc, nimeni nu ia jucători de la echipe retrogradate.

Am fost și eu în altă țară. Când nu am dat ce trebuia, m-au trimis acasă. Se dau niște bani pentru jucătorii care vin, se fac eforturi mari. Vino să faci diferența. Dacă nu, jucăm cu ai noștri (n.r. cu români). Măcar pui suflet, te bați. La retrogradare nu e filosofie. Atitudinea contează.

Putem să desenăm pe foi, nu contează. Poate discursul meu e dur, dar e adevărul. Cui nu-i convine, ne strângem mâna și gata. La fotbal, dacă poți, joci, nu poți, nu joci”, a transmis mijlocașul central al lui Poli Iași.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare