Jucătorul de 60 de milioane de euro a ajuns la Paris! PSG și-a prezentat noul transfer

În cursul zilei de luni, 5 august, PSG și-a prezentat noul transfer de 60 de milioane de euro, Joao Neves (19 ani).

Joao Neves, noul star al lui PSG

După finalizarea sezonului trecut, PSG a avut parte de câteva pierderi importante, printre care starul Kylian Mbappe (25 de ani). În această perioadă de mercato a verii, oficialii clublui au încercat să efectueze cele mai bune transferuri pentru a menține echipe pe postul de campioană.

Așadar, parizienii l-au transferat pe Joao Neves de la Benfica pentru suma de 60 de milioane de euro. Însă, în funcție de performanțele acestuia pe Parc des Princes, clubul din Portugalia ar putea beneficia de încă 10 milioane de euro.

Cele două părți s-au înțeles în privința unui contract valabil până în 2029, potrivit comunicatului oficial emis de Paris Saint-Germain.

Joao Neves a promovat la prima echipă a Benficăi în anul 2023, iar din acel moment fotbalistul lusitan a ocupat postul de titular. În 55 de partide disputate, Joao a marcat trei goluri și a oferit două pase decisive.

Manchester City ar vrea un schimb cu Real Madrid între Julian Alvarez și Rodrygo

În timp ce situația transferului lui Ederson este încă be stand-by, campioana Angliei are în plan un schimb cu adevărat spectaculos.

Potrivit presei britanice, Manchester City ar urma să le propună celor de la Real Madrid un schimb între Julian Alvarez (24 de ani) și Rodrygo (23 de ani). 

Având în vedere că nu a primit destule minute pentru a arăta ce poate, Julian Alvarez ar accepta oricând un transfer. În cealaltă tabară, situația este mai complicată deoarece Rodrygo este unul dintre titularii de drept a formației conduse de Carlo Ancelotti.

Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, Julian Alvarez e cotat la 90 de milioane de euro, în timp ce Rodrygo valorează 110 milioane. 

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare