Irina Begu s-a calificat în turul 3 la turneul de la Roma. Suferinţa adversarei Oceane Dodin a dus-o în faza următoare după doar 29 de minute

Irina Begu (33 de ani, 161 WTA) s-a calificat în turul 3 la turneul de la Roma. Românca a profitat de accidentarea lui Oceane Dodin (27 de ani, 73 WTA), după doar 7 game-uri disputate din primul set.

Partida a durat doar 29 de minute până ca franţuzoaica să realizeze că nu mai poate continua.

Scorul era 5-2 pentru Begu, în primul set

Oceane Dodin, locul 73 WTA, s-a retras la scorul de 5-2 pentru Irina Begu, în primul set. Sportiva din Franţa ajunsese pe tabloul principal din postura de Lucky Loser, după retragerea de ultim moment a Elenei Rybakina.

Până la duelul de astăzi, Begu şi Dodin se mai întâlniseră de alte trei ori, iar românca avea 2-1 în meciurile directe. Irina Begu trebuia să o întâlnească pe Elena Rybakina în turul secund de la Roma, dar campioana de anul trecut din capitala Italiei s-a retras din cauza unor probleme medicale

Elise Mertens, în calea Irinei Begu

În faza următoare, românca o va înfrunta pe Elise Mertens (28 de ani, 30 WTA). Begu şi Mertens s-au întâlnit de patru ori, iar jucătoarea din Belgia conduce cu 3-1.

Românca a câştigat însă ultimul duel direct, din primul tur de la US Open 2022, scor 3-6, 6-2, 6-3.

Se calificase în turul 2 după un meci întrerupt de ploaie

Begu se calificase în turul 2 la turneul WTA de la Roma, după un meci întins pe durata a două zile. Sportiva de 33 de ani a trecut de Rebeka Masarova (24 de ani, 104 WTA), din Spania, scor 5-7, 6-3, 6-4.

Meciul a început miercuri, însă a fost întrerupt de două ori din cauza ploii, după care a fost amânat, la scorul de 1-1 la seturi. Partida s-a reluat joi, iar în setul decisiv Irina a fost mai concentrată în momentele cheie ale jocului.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare