Duminică seara, Venezia a cedat cu scorul de 2-3 în fața celor de la Juventus, în ultima etapă din Serie B.
Ionuț Radu, pe teren la retrogradarea celor de la Venezia
Sosit în iarnă la Venezia, Ionuț Radu s-a adaptat de minune la clubul din Serie A și a devenit om de bază. Românul a avut evoluții impresionante și a fost desemnat omul meciului în mai multe rânduri, însă oficialii clubului au decis să nu se mai bazeze pe serviciile sale din noul sezon.
După meciul cu Juventus, Ionuț Radu a fost întrebat despre viitorul său.
„(n.r. care este atmosfera din vestiar după această retrogradare) Mă doare, de când am ajuns m-am gândit doar la această salvare, ea nu a venit și ne pare foarte rău, mai ales pentru oamenii din Venezia. După cum ați văzut, ne-au îmbrățișat, ne-au susținut ca și cum am fi cu toții venețieni. Ne pare foarte rău.
(n.r. despre viitorul la Venezia) Acum există mult regret, mă voi gândi la asta de mâine, nu m-am gândit nici măcar o secundă la viitor, m-am gândit doar să răsplătesc marea încredere pe care Venezia a avut-o în mine. Am dat totul pentru salvare, în fotbal din păcate nu culegi întotdeauna ceea ce ți-ai dori„, a spus Ionuț Radu.
Ionuț Radu pleacă de la Venezia
Venit la Venezia după o pauză de un an și 3 luni, timp în care nu a mai jucat vreun meci oficial, Ionuț Radu a arătat o mare ambiție și a fost cel mai bun jucător al echipei în mai multe rânduri. Chiar și așa, românul nu va continua la actuala echipă și din vară.
Concret, oficialii de la Venezia vor să meargă pe mâna lui Filip Stankovic, portarul care urmează să fie transferat definitiv de la Inter. Astfel, Ionuț Radu va rămâne din nou liber de contract, doar că de această dată are mai multe uși deschise, grație prestațiilor din ultimele luni.
„Venirea lui Radu a fost o ocazie bună și pentru noi, și pentru el. A profitat de această șansă, și-a demonstrat valoarea.
Călătoria nu s-a terminat: mai sunt trei partide și se poate încheia frumos. Stankovic e un portar pe care l-am dorit mult, un băiat care a muncit foarte bine în primele luni. Avem ocazia să-l luăm definitiv și o vom face, cu siguranță. În iunie, va deveni jucătorul nostru”,, a declarat directorul sportiv de la Venezia.
Trecut pe la FCSB și Dinamo, Ionuț Radu a ajuns în Italia în anul 2013, la Pergolettese Youth. Ulterior, portarul a fost transferat de Inter Milano și a fost împrumutat de-a lungul anilor la formații precum Avellino, Genoa, Parma, Cremonese, Auxerre sau Bournemouth.