FCSB s-a impus în fața celor de la Agricola Borcea, scor 2-1, pe un teren aproape imposibil.
Ionuț Panțîru, gol pentru FCSB după 3 ani și jumătate
Campioana României a deschis scorul prin Marius Ștefănescu (minutul 12), iar mai apoi și-a majorat diferența pe tabelă prin Ionut Panțîru (minutul 41). Pentru al doilea menționat a fost primul gol după o pauză de 3 ani și jumătate.
Concret, Ionuț Panțîru marcase ultimul său gol într-un meci disputat pe data de 18 aprilie 2021, atunci când FCSB se impunea cu 2-1 într-un duel cu FC Botoșani. Este adevărat, fotbalistul a lipsit multă vreme din cauza unei accidentări grave, însă acum pare că a depășit momentele de coșmar și este apt de joc.
În total, Ionuț Panțîru a marcat 4 goluri de când este la FCSB.
Ionuț Panțîru nu a mai primit niciun semnal din partea lui Gigi Becali
Ionuț Panțîru a evoluat 11 meciuri pentru FCSB în acest sezon, iar evoluțiile sale au fost lăudate pentru început de către Gigi Becali. Ulterior, patronul roș-albaștrilor și-a schimbat discursul și a dezvăluit că fundașul stânga va pleca de la campioana României, însă, momentan, nu i s-a comunicat acest lucru în mod oficial, potrivit unor informații obținute de Sportpesurse.ro.
Ionuț Panțîru mai are contract cu FCSB până în vara anului 2025. Deși, în prima fază, fusese anunțat de Gigi Becali că i se va prelungi angajamentul, fotbalistul nu a mai primit niciun semn din partea conducerii, astfel că în momentul de față nu știe nimic despre viitorul său.
Cel mai probabil, Gigi Becali îi va mai oferi șanse lui Ionuț Panțîru și, în funcție de evoluțiile sale, patronul va decide ce se va întâmpla cu jucătorul din sezonul viitor.