Ioan Ovidiu Sabău anunță măsuri drastice după ratarea dramatică a calificării în Conference League: „Mâine vom avea o ședință!”. Ce se întâmplă până la urmă cu Daniel Popa

Ioan Ovidiu Sabău s-a arătat, așa cum era și firesc să se întâmple, foarte afectat după ce Universitatea Cluj a pierdut la loviturile de departajare în fața Universității Craiova șansa de a evolua în preliminariile sezonului viitor de Conference League.

Antrenorul „șepcilor roșii” a anunțat că în cursul zilei de luni în cadrul clubului se va organiza o ședință și se vor lua decizii importante privitoare la componența lotului pentru sezonul viitor.

Ioan Ovidiu Sabău, anunț ferm după Universitatea Craiova – Universitatea Cluj

În egală măsură, experimentatul tehnician a confirmat și că transferul lui Daniel Popa la FCSB este deja rezolvat, în ciuda faptului că în ultimele ore apăruseră anumite semne de întrebare legate de această chestiune.

„Per total un joc bun, câteva ocazii importante, am jucat destul de curajos, puteam să închidem jocul în minutul 87 la acea ocazie imensă a lui Vali (n.r. Gheorghe). A venit acea greșeală, ridici mâna, reușim să egalăm și vin penalty-urile, am fost acolo, ratăm și nu reușim să ne calificăm mai departe. Este trist, dar asta ne e meseria, încercăm să ne revenim, două-trei zile și după mergem înainte.

Da, dezamăgire mare, toți sunt foarte, foarte afectați, anul trecut am pierdut Cupa la loviturile de departajare, anul ăsta am avut ocazia să scriem istorie, dar asta e. Nu e chestie de superstiție, efectiv nu am vrut să privesc (n.r. loviturile de departajare).

În unele momente, un sezon bun, multe meciuri bune, de calitate, părea că avem identitate ca joc, ca posesie, am fost la un pas să ne calificăm în play-off, am ratat. La fel nu am reușit să jucăm o finală (n.r. în Cupa României), luând la ultima fază gol. Foarte multe momente bune, frumoase, dar și cu momente mai puțin plăcute.

„Trebuie să fim foarte atenți, fără sentimente”

La cald nu vreau să, nu e bine să iei decizii la cald, mâine vom avea o discuție, suntem mai mulți oameni responsabili, vom vedea cine va rămâne, cine va pleca. (n.r. despre Daniel Popa) La el nu se mai pune problema, el a plecat. Ante (Roguljic) este împrumutat, se va întoarce la Craiova.

Trebuie să fim foarte atenți, fără sentimente, să luăm cele mai bune decizii pentru acest club. Îmi doresc foarte mult să jucăm la un alt nivel, pentru mine este un eșec, obiectiv ratat și nu este în regulă, suntem foarte, foarte dezamăgiți, eu în mod special”, a spus Ioan Ovidiu Sabău la finalul meciului Universitatea Craiova – Universitatea Cluj.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare