Ioan Ovidiu Sabău a reacționat, după decizia legată de derby-ul U Cluj – CFR Cluj. Cum a comentat antrenorul „șepcilor roșii” faptul că meciul se va disputa în casa rivalilor

U Cluj și CFR Cluj vor da piept pentru prima oară în noul sezon de SuperLiga pe data de 3 august. Inițial, dat fiind faptul că „studenții” sunt gazde, meciul a fost programat să se dispute pe „Cluj Arena”.

Totuși, la acea dată va fi susținut un festival de muzică electronică pe renumitul stadion al Universității, astfel că marile rivale au fost nevoite să ajungă într-un punct comun în tot acest context.

Ioan Ovidiu Sabău este de acord ca duelul dintre U Cluj și CFR Cluj să se joace pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”

S-a ajuns la varianta reprezentată de stadionul celor de la CFR. Derby-ul va avea loc în Gruia.

Ioan Ovidiu Sabău (56 de ani), experimentatul tehnician principal al celor de la Universitatea Cluj, a vorbit despre această hotărâre luată de cele două rivale. Antrenorul și-a exprimat acordul cu privire la decizia adoptată. Suporterii celor două echipe își vor putea susține favoriții fără prea multe bătăi de cap, care ar fi putut apărea în cazul în care partida s-ar fi jucat în alt oraș.

„Cea mai bună variantă. Nu poți ca astfel de jocuri să le dispuți pe teren neutru, când ai posibilitatea unui stadion plin?! Din câte am auzit, sper să nu greșesc, ambele cluburi sunt de acord. Să vedem ce se poate regulamentar”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, în timpul unei conferințe de presă

În etapa cu numărul trei a ediției 2024/2025 a SuperLigii, „șepcile roșii” se luptă pentru cele trei puncte cu Hermannstadt, pe teren propriu. Meciul va avea loc duminică, pe 21 iulie, începând cu ora 19:00.

De partea cealaltă, CFR va avea parte de un duel extrem de tare cu Rapid. Sâmbătă, 20 iulie, de la 22:00, fotbaliștii antrenați de Neil Lennon și Dan Petrescu dau piept la București.

Universitatea Cluj l-a vândut pe Thalisson Kelven în Turcia

Miercuri, pe data de 17 iulie, stopperul Thalisson Kelven (26 de ani) s-a despărțit de U Cluj. Întreruperea colaborării dintre cele două tabere s-a produs de comun acord.

Fundașul a fost vândut la Antalyaspor, în prima ligă a fotbalului din Turcia. Fotbalistul de profil defensiv sosise la Cluj în luna ianuarie a anului în curs. A fost adus din postura de jucător liber de contract, din Brazilia. Ultima sa experiență fusese cea de la Mirassol-SP.

Anunțul oficial cu privire la plecarea sud-americanului din lotul clujenilor a fost făcut prin intermediul rețelelor sociale.

„FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu formația Antalyaspor din prima ligă a Turciei pentru transferul definitiv al jucătorului Thalisson Kelven (26 de ani).

Thalisson a sosit la ”U” la mijlocul sezonului 2023/2024. Fundașul central brazilian a bifat 20 de partide în tricoul echipei noastre.

Clubul nostru îi mulțumește pentru munca depusă la ”U” și îi dorește mult success în viitor” au comunicat cei de la U Cluj.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare