În sezonul recent încheiat, Inter Milano a cucerit titlul de campioană a Italiei.
Pentru a avea un curs la fel de bun în sezonul viitor, „Nerrazuri” trebuie să efectueze cele mai bune transferuri pentru a construi cea mai bună echipă.
Inter Milan vrea să-l „fure” pe Adrien Rabiot de la Juventus
Adrien Rabiot este unul dintre oamenii de bază pentru Juventus din acest sezon. Inter Milano a monitorizat cu atenție evoluția francezului pe parcursul sezonului din Italia și vrea să îl aducă pe ”Giuseppe Meazza”.
Conform fichajes.net, „Nerrazuri” au descoperit faptul că situația contractuală a lui Adrien Rabiot, cu Juventus, este una destul de complicată și vor să profite de acest lucru.
Contractul francezului cu Juventus expiră la finalul lunii următoare. Negocierile dintre cele două părți, pentru prelungirea contractului, nu au fost duse mai departe. Inter Milano vrea să îl ademenească pe Rabiot cu un salariu mult mai bun, față de cât câștigă la Juventus. Campioana Italiei vrea să îl aducă pe francez gratis, în această vară.
Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Adrien Rabiot este de 40 de milioane de euro. În cele 5 sezoane petrecut la Torino, Rabiot a fost prezent în 212 meciuri și a marcat 22 de goluri.
Mehdi Taremi, primul transfer efectuat de Inter Milano
Chiar dacă campionatul abia s-a încheiat, formația de pe San Siro se gândește deja la construirea unei echipei mai puternice pentru sezonul următor.
Atacantul iranian de 31 de ani, Mehdi Taremi, și-a terminat contractul cu Porto și a ales să se alăture campioanei Italiei.
Pentru un loc în echipa de start a italienilor, Taremi se va lupta cu Marcus Thuram, Lautaro Martinez și Marko Arnautovic.
Tottenham este una dintre echipele care se luptau pentru semnarea jucătorului iranian.
În sezonul trecut, în tricoul celor de la FC Porto, Taremi a marcat 10 goluri și a oferit 7 pase decisive, în 34 de partide jucate pentru echipa portugheză.