Incredibil! Românul a fost un pas să semneze cu FC Barcelona, dar totul a picat din cauza lui Giovanni Becali: „Am mers pe mâna lui”. VIDEO

Nicolae Mitea a povestit cum a ratat un transfer la FC Barcelona, pe vremea când avea doar 16 ani, înainte să ajungă la Ajax Amsterdam de la Dinamo, din cauza impresarului Giovanni Becali.

Cum a ratat Nicolae Mitea un transfer la FC Barcelona la doar 16 ani din cauza lui Giovanni Becali

Conform spuselor fostului fotbalist, în prezent în vârstă de 39 de ani, s-a ajuns în acest punct din cauza pretențiilor financiare ale fostului agent FIFA, considerate exagerate la acea vreme de către oficialii clubului blaugrana.

Concret, el a solicitat un salariu lunar pentru „clientul” său în valoare de 10.000 de dolari, în condițiile în care în primă fază catalanii oferiseră doar 2.000 de dolari, iar ulterior au fost de acord să pluseze până la maxim 6.000 de dolari pe lună.

„Am făcut două-trei antrenamente cu Barcelona B. Era și Iniesta acolo, era și Valdes, portarul. După două-trei zile am jucat într-un meci-școală, am dat două goluri, am jucat bandă stângă într-un 4-3-3. Era primul meci din viața mea pe sintetic, în România n-aveam așa ceva. Antrenorul era entuziasmat, m-a felicitat. I-a spus lui Ionuț (n.r. Chirilă) că mă place. După două zile a primit Ionuț telefon de la club: «Ne dorim să semnăm cu acest băiat». Până să ajungă nea Giovanni, a primit un telefon de la staff-ul Barcelonei. L-a sunat Tente Sanchez: «Giovanni, am un român aici, știi despre cine e vorba?». Nea Giovanni nu știa. «Am un băiat pe care vrem să-l semnăm. E jucătorul tău? Că a venit cu un antrenor aici». «Stați așa, nu faceți nicio mișcare, că vin eu la Barcelona».

Dezvăluirile făcute acum de fostul fotbalist: „Eram prea copil ca să comentez, am mers pe mâna lui”

Mă trezesc cu nea Giovanni în față la hotel. Contractul aproape se făcuse, Ionuț vorbise până a ajuns nea Giovanni să vorbească cu cei din club. Eram aproape semnat, dar mai trebuiau să-și dea acordul și părinții. Ionuț l-a sunat pe tata: «Trimite-mi o procură prin fax». Dura câteva zile până se concretiza. Ajung cu nea Giovanni, mergem la club și vorbim. Nici nu m-am uitat la contract, eu deja eram jucătorul lui nea Giovanni și mergeam pe mâna dânsului. Îmi zice nea Giovanni că Barcelona îmi oferă un contract de 2.000 de dolari pe lună. Eu având 16 ani… Nea Giovanni spune: «Nu, nu accept așa ceva, e un contract foarte mic pentru clubul Barcelona. Mai plusați…». Cei de acolo zic: 4.000, 6.000 de dolari? Nea Giovanni zice: «Nu, nici asta nu-i OK». «Păi cât?». «10.000 și semnăm».

Eu am ieșit din birou, nu s-au înțeles. Eu eram prea copil ca să comentez, să spun ceva, am mers pe mâna lui nea Giovanni”, a spus Nicolae Mitea la „Un podcast la alt nivel”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare