După aproape un an de pauză, Edi Iordănescu a revenit în fotbal și a semnat cu Legia.
Mai întâi Ianis Hagi, apoi Denis Drăguș
Așa cum era de așteptat, Edi Iordănescu a încercat să aducă de partea sa și fotbaliști români, însă acest lucru pare imposibil în momentul de față. Primul despre care s-a vorbit a fost Ianis Hagi, rămas liber de contract după despărțirea de Rangers.
Pretențiile financiare ale lui Ianis Hagi au făcut ca transferul la Legia să nu se mai facă. Apoi, Edi Iordănescu a pus ochii pe Denis Drăguș, aflat într-un moment greu al carierei sale la Trabzonspor.
Deși Legia îl dorește foarte tare, Denis Drăguș are șanse mici să ajungă în Polonia. Salariul său de 1.5 milioane de euro reprezintă o problemă mare pentru clubul lui Edi Iordănescu, în condițiile în care internaționalul român nu este dispus să renunță la această sumă, susțin polonezii.
Primul transfer făcut de Edi Iordănescu la Legia
Chiar dacă polonezii au transmis că ținta lui Edi Iordănescu la Legia este un fotbalist român, clubul din Varșovia a prezentat oficial un internațional slovac. Este vorba despre Petar Stojanovic, un jucător care poate evolua pe toate posturile din flancul drept.
Stojanovic a jucat ultima dată pentru Salernitana, retrogradată în Serie C. Acesta are 29 de ani și 66 de selecții pentru naționala Sloveniei.
„Legia a fost o alegere ușoară pentru mine. Un club mare, cu istorie și fani impresionanți. N-am avut nevoie de mult timp să mă gândesc pentru a lua o decizie”, a declarat acesta după ce a semnat contractul pe trei ani.
Am jucat pentru cluburi la care presiunea de a performa era mare. Va fi la fel în Varșovia. Sunt pregătit„, a spus Stojanovic.