Încă o româncă, „victima” lui Patrick Mouratoglou. Fostul antrenor al Simonei Halep, acuzat de o tânără de 18 ani

Cazul Simona Halep aduce în spațiul public și alte situații stranii. O jucătoare din România de 18 ani a susținut că a jucat la academia deținută de antrenorul Patrick Mouratoglou unde ar fi primit substanțe despre care a bănuit că ar fi pe lista interzisă. După câteva zile a revenit cu un mesaj în care și-a prezentat scuzele.

Patrick Mouratoglou, acuzat de dopaj de o jucătoare din România

Patrick Mouratoglou a fost sub o presiune imensă în ultimul an și jumătate după ce Simona Halep a fost acuzată de dopaj. Jucătoarea a explicat că este vorba de un supliment nutritiv contaminat cu Roxadustat și i-a reproșat antrenorului francez că nu a spus înaintea procesului de la Sport Resolutions, audierea la finalul căruia a primit o suspendare de patru ani, că acest colagen a fost comandat din Canada la solicitare oamenilor din academia lui. Și tot ei au fost cei care l-au inclus și în programul de pregătire. Judecătorii tribunalului londonez au admis în parte varianta că acest produs a fost contaminat, dar au transmis în documentele oficiale că în corpul sportivei din România s-a găsit o cantitate mult prea mare de Roxadustat pentru a fi vorba doar de un accident și au concluzionat că sportiva a luat acest medicament, aflat pe lista interzisă Agenției Mondiale Anti-Doping, și dintr-o altă sursă.

În acest context, acuzele prezentate de Sara Maria Popa au adus multe semne de întrebare privind lui Patrick Mouratoglou. Jucătoarea de doar 18 ani a spus a susținut că s-a antrenat la academia francezului și că ar fi primit mai multe substanțe, iar părinții ei ar fi semnat mai multe documente prin care au fost de acord cu această practică.

„Am fost acolo când aveam 12 ani. Am jucat la Academia Mouratoglou. Este adevărat că de la o vârstă fragedă li se dau sportivilor nişte substanţe.

Jucătorii şi părinţii trebuie să fie de acord. Li se dă o foaie şi trebuie să semneze să fie de acord să ia acea substanţă”, a transmis Sara Maria Popa, conform as.ro.

Sportiva de pe locul 448 WTA a dat de înțeles că ar putea fi vorba despre dopaj, după ce a dezvăluit că juniorii sunt cumva „acoperiți” de aceste practici pentru că nu sunt testați.

„La juniori nu te controlează cei de la antidoping. Te lasă un pic să mai creşti, să împlineşti 17 ani şi de atunci încep controalele mai intens”, a mai afirmat Sara.

Sara Maria Popa și-a retras acuzațiile

Sara Maria Popa a decis după câteva zile să facă un pas în spate și și-a prezentat scuzele. A încercat să explice situația printr-o postare pe Instagram.

„Salutare, tuturor!Îmi cer scuze pentru toate jignirile pe care i le-am adus lui Patrick Mouratoglou, precum și Academiei Mouratoglou. Nu am fost niciodată membru al Academiei Mouratoglou.

Am jucat acolo într-un singur turneu, pe când aveam 12 ani, în 2017. Îmi cer încă o dată scuze pentru tot ce s-a întâmplat”, este mesajul postat de Maria-Sara Popa pe contul ei de Instagram.

Unul dintre site-urile importante care a preluat articolul despre acuzele Sarei, tennis365.com, a precizat că a fost nevoit să șteargă acest material. Echipa editorială a decis, din cauza posibilității de a fi acționați în justiție, să șteargă articolul”, au transmis jurnaliștii de la sursa citată.

CRONOLOGIA CAZULUI DE DOPAJ AL SIMONEI HALEP


29 august 2022 – Simona Halep este eliminată surprinzător de Daria Snigur la US Open 2022.
15 septembrie 2022 – Sportiva anunță că nu va mai juca în restul sezonului, fiind în recuperare, după operația de rinoplastie. Tot în această perioadă a avut loc și divorțul de Toni Iuruc.

7 octombrie 2022 – Simona Halep a primit vestea testului pozitiv, cu Roxadustat.
21 octombrie 2022 – Jucătoarea de tenis anunță că este suspendată provizoriu.

19 mai 2023 – Halep, acuzată de ITIA de a doua încălcare a regulamentului antidoping; nereguli în pașaportul biologic al sportivei.
28-29 iunie 2023 – Simona Halep este audiată de tribunalul independent Sports Resolutions, de la Londra.

12 septembrie 2023 – ITIA anunță că Simona Halep a fost suspendată pentru patru ani.

24 octombrie 2023 – Simona Halep a depus la TAS apelul împotriva suspendării sale pentru dopaj.

12 decembrie 2023 – TAS anunță decizia: Simona Halep, audiată în perioada 7-9 februarie 2024

7-9 februarie 2024 – Simona Halep a fost audiată la TAS. Nu se cunoaște data când va fi dat verdictul în acest caz

16 februarie 2024 – Jucătoarea a decis să dea în judecată Quantum Nutrition, firma din Canada de unde a fost cumpărat suplimentul nutritiv. Miza acestui proces este de zece milioane de dolari.

Simona Halep a condus de două ori clasamentul WTA, dar din septembrie 2023 nu mai face parte din acest top.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare