Unul dintre puștii minune din curtea celor de la CFR Cluj (56 de ani) poate avea ocazia de a obține banderola de căpitan. După ce a dat dovadă de maximă seriozitate, puștiul este printre preferații „Bursucului” penutr postul de lider al echipei.
Alin Fică, puștiul minune din Gruia
Startul noului sezon a venit cu un program foarte încarcat pentru CFR Cluj. Dat fiind acest lucru, Dan Petrescu și-a permis să folosească mai mulți tineri în primele partide ale acestui sezon, iar aceștia au făcut tot posibilul să nu-l dezamăgească pe „Bursuc”.
În trei dintre cele cinci partide ale noului sezon din Superligă, Dan Petrescu s-a bazat pe serviciile lui Alin Fică (23 de ani).
Chiar dacă nu mai este eligibil regulii U21, Dan Nicolae, primul antrenor al fotbalistului de la CFR Cluj, a vorbit despre viitorul promițător al lui Alin Fică.
„Este un copil foarte bun, un băiat talentat care a ajuns aici prin muncă și seriozitate. S-a respectat pe el, și-a respectat statulul și acum este doar începutul. Acum a explodat, acum i s-a oferit șansa și a profitat de ea.
Banderola de căpitan a purtat-o pentru că Dan Petrescu are încredere în el, știți foarte bine că lucrurile astea sunt stabilite înainte.
Nu se pune o banderolă pe mână doar că a ieșit cineva de pe teren și o ia cel mai apropiat. Lucrurile se stabilesc de la vestiar, fiecare știe cine este primu, al doilea căpitan. Îl cunosc pe Alin și părinții lui de când a venit prima oară la fotbal, am rămas în relații excepționale.
De fiecare dată când a avut o problemă m-a sunat, i-am dat cele mai bune sfaturi. Pot să spun că este băiatul meu mai mare. M-am dus la Cluj să îl văd, l-am văzut din tribune când a luat banderola de căpitan. Ne-am uitat ochi în ochi, mi-au dat lacrimile.
Când are mingea la picior este pericol, este un jucător tehnic. Și-a așteptat rândul, a stat cuminte în banca lui pentru că este un băiat ascultător și cu mult bun simț.” a spus Dan Nicolae, pentru Fanatik.
„După retragerea lui Deac o să fie căpitan de la CFR Cluj”
Cu 4 ani în urmă, puștiul avea să treacă printr-un moment dezamăgitor. Acesta a fost schimbat în secunda 30 de antrenorul Dan Petrescu. Cu toate acestea, Alin nu s-a dat bătut, iar acum a devenit unul dintre jucătorii promițători ai ardelenilor. Așadar, datorită atitudinii sale de războinic, Dan Nicolae este sigur că Alin Fică va urma să poarte banderola de căpitan, după retragerea lui Ciprian Deac.
„Copilul este deosebit, va ajunge mare pentru că la CFR Cluj are toate posibilitățile. În curând o să ajungă și la națională, este pariul meu. După retragerea lui Deac o să fie căpitan de la CFR Cluj, nu o spun numai eu, am mai văzut câțiva specialiști care au avut de spus cuvinte bune despre el.
Pot să vă spun că sunt mulți oameni care se pricep la fotbal și ar trebui să se mai uite și la jucătorii tineri, să le acorde o șansă. Să mai renunțe la unii mastodonți și să înceapă să privească peste tot, avem destui jucători tineri talentați care merită să aibă o șansă.” a mai spus Dan Nicolae, potrivit sursei citate.