În sfârșit, Trump și Putin au bătut palma și acordul a fost încheiat | Breaking news

Donald Trump și Vladimir Putin au făcut un prim pas concret pentru o reconciliere între Statele Unite ale Americii și Federația Rusă, în contextul bine cunoscut în care relațiile dintre cele două state practic nu au mai existat după startul războiului din Ucraina.

Se știe de asemenea foarte bine că în ultima perioadă cei doi lideri au discutat destul de des pentru a încerca să găsească varianta ideală pentru încetarea ocupației ruse din țara vecină.

Donald Trump și Vladimir Putin s-au înțeles ca în viitorul apropiat să fie organizate meciuri de hochei între selecționate din Statele Unite și Rusia

Nu s-a ajuns însă până în prezent la un consens, dar, pe de altă parte, există semnale clare conform cărora ar urma ca în scurt timp relațiile dintre cele două puteri globale să înceapă să reintre în normal, veste foarte bună bineînțeles și pentru ucraineni.

Asta pentru că Svetlana Zhurova, fostă campioană olimpică la patinaj viteză, în prezent deputată în Federația Rusă, a anunțat că Trump și Putin au ajuns la un acord privitor la organizarea unor meciuri de hochei în viitorul apropiat între selecționatele din NHL și KHL, primele ligi din cele două țări, iar partidele ar urma să se desfășoare alternativ pe teritoriile ambelor state.

În mod evident, dorința rușilor pe termen mediu din acest punct de vedere este ca la un moment dat comunitatea internațională să renunțe, în primă fază, la sancțiunile dictate împotriva sportivilor din această țară ca urmare a invadării Ucrainei, iar ulterior, bineînțeles, să fie eliminate și limitările din celelalte domenii existente în prezent din perspectiva regimului de la Kremlin.

Anunțul făcut în acest sens de Svetlana Zhurova, fostă campioană olimpică la patinaj viteză, în prezent deputată în Federația Rusă

„Când Putin și Trump au avut prima lor discuție, jurnaliștii m-au sunat imediat. Am spus imediat că, în general, cred că o parte a acordului de pace ar trebui să privească ridicarea tuturor sancțiunilor, inclusiv a celor împotriva sportivilor.

M-au întrebat: ‘Poate ar trebui organizat un meci de fotbal (n.r. între Rusia și SUA)?’. Răspund: ‘Ce fotbal? Hochei, desigur!’. Probabil cineva a auzit cum am trimis un semnal bun în Univers.

Doar că Vladimir Vladimirovici (n.r. Putin) nu a putut exprima imediat acest lucru la prima discuție, ci abia în timpul celei de-a doua… Mai mult, Trump i-a menționat deja de mai multe ori pe Ovechkin și Bobrovsky.

Asta spunea deja multe, iar Vladimir Vladimirovici a decis că era absolut necesar să facă o astfel de propunere. Vladimir Vladimirovici a fost primul care a propus, iar Trump l-a susținut.

Trump este și om de afaceri. Vladimir Vladimirovici a sugerat asta, dar cred că avea deja totul planificat în mintea lui, drepturile de a-l difuza, cum să le pregătească pe toate.

Pur și simplu iubim hocheiul, înțelegem că un meci pentru reconcilierea dintre America și Rusia poate fi uimitor, prin intermediul acestuia putem realiza multe”, a spus ea, potrivit jurnaliștilor ruși de la sport24.ru.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare