În mintea lui Edi Iordănescu: cinci dileme cruciale înaintea meciului cu Olanda, cum gândește selecționerul și răspunsurile-cheie pentru a trece de batavi

Aflat în fața meciului carierei, Edi Iordănescu trebuie să găsească rezolvările perfecte la câteva teme fierbinți înaintea optimii de finală de la Munchen. Va inventa selecționerul mașinăria capabilă să stoarcă ”Portocala”?

Incursiune în agenda selecționerului

Ciocnirea din optimile de finală cu Olanda se apropie cu pași repezi, iar pentru selecționer timpul se comprimă tot mai repede în așteptarea deciziilor fundamentale legate de echipă. Și de abordarea partidei cu batavii. Ce e acum în mintea selecționerului? Încercăm să facem o incursiune printre temele cele mai volatile iscate înaintea meciului și să intuim răspunsurile cele mai probabile pe care le va oferi Iordănescu jr. pentru jocul de marți seara.

1. Cine intră în locul lui Bancu?

Suspendarea lui Bancu dă mari bătăi de cap pe cel mai deficitar post al României la Euro. Fundașul stânga al Craiovei a primit al doilea avertisment în grupe cu Slovacia și va privi de pe margine confruntarea cu batavii. Edi are doar două opțiuni realiste de avarie: Sorescu sau Mogoș.

Deian Sorescu își așteaptă rândul ca titular la Euro. Credit line: HMB Media / imago sportfotodienst / Profimedia

Deian a mai jucat pe postul respectiv la lot, inclusiv în preliminarii, cu Kosovo, Andorra și Elveția. Vasile a făcut-o doar la club ocazional, niciodată în tricoul României. Ambii sunt câinoși, agresivi, puternici.

Varianta firească se conturează Sorescu, dar profilul mai pregnant de fundaș al lui Mogoș, într-un meci în care n-avem voie să visăm nicio secundă în defensivă, ar putea avea un cuvânt de spus în alegerea selecționerului.

RĂSPUNS: Sorescu 60%, Mogoș 40%

2. Schimbă sistemul în versiune cu trei stoperi?

O întrebare s-a infiltrat în opțiunile tactice ale staff-ului României: e de luat în calcul schimbarea sistemului cu Olanda și folosirea a trei stoperi în fața acestui 4-3-3 al ”lalelelor”? Ar rezulta un 3-4-3, cu Rațiu și Sorescu având câmp mai amplu de desfășurare pe benzi.

Dar, în egală măsură, ar însemna și sacrificarea lui Marius Marin, care a făcut însă partide remarcabile până acum în Germania. Plus coborârea centrului de greutate al defensivei spre zona apărătorilor centrali, ceea ce ar presupune asumarea unui risc suplimentar cu Olanda.

Drăgușin și Burcă sunt puncte fixe în centrul apărării, dar staff-ul a pus în balanță și opțiunea cu trei stoperi cu Olanda / Foto: Profimedia

Ultimele ocazii cu trei stoperi au însemnat eșecuri de neuitat. La miraculosul 2-2 cu Elveția de la Lucerna, Iordănescu a pornit cu cinci fundași, iar adversarul ne-a înfricoșat, ne-a încălecat grav până la 2-0. A revenit din mers la 4 apărători, a apărut apoi și finalul miraculos cu golurile epice ale lui Mihăilă. Mai înainte, la 0-1 cu Bosnia în Liga Națiunilor, tot cinci fundași. Rădoi s-a ars și el cu Germania (1-2), iar Contra cu Spania (1-2).

RĂSPUNS: 5% șanse

3. Rămâne Ianis titular?

E o dilemă legitimă după remiza calificantă cu Slovacia. Hagi jr. a intrat pentru prima dată titular la acest Euro și a obținut penalty-ul controversat din care Răzvan Marin a egalat la 1. Scor final și acces în optimi!

Ianis Hagi. Sursa foto: Stefan Alexandru Fasui/Sportpesurse.ro

E suficient pentru a-și conserva postul în primul ”11”? Puțin probabil, fiindcă selecționerul apelează, evident, la un tablou mai amplu înainte de a lua decizia finală. Chiar dacă și-a pierdut locul în echipă după eșecul cu Belgia, Man a acumulat cifre superioare lui Ianis pe mai multe segmente: minute jucate 176-116, assist 2-0, driblinguri 5-3, acuratețe pase 77,67% – 67%, distanță alergată 19,79-13,74 km, viteza maximă 33,21-29,3 km/h. Adică eficiență, travaliu și mobilitate superioare, per total.

Prin urmare, Man va reapărea, probabil la imn, iar Hagi își va recăpăta statutul de om pregătit să vină cu prospețime în mitanul secund.

RĂSPUNS: Man 90% – Hagi jr. 10%

4. Cine intră în banda stângă?

România a început Euro cu Coman winger stânga, contra Ucrainei. A continuat cu Mihăilă împotriva Belgiei, dar parmegianul ar fi trebuit să fie titular la start dacă nu s-ar fi trezit cu febră în seara dinaintea meciului. A revenit apoi Coman cu Slovacia.

Se păstrează rotația și vine rândul lui Mihăilă? Așa sunt toate coordonatele, bazate nu însă pe un criteriu aleatoriu simplist, întâi – unul, apoi – celălalt, ci pe specificul partidei și adversarului. Banda dreaptă a Olandei e cea mai incertă, Koeman a schimbat aici de la meci la meci și nu are încă o confirmare o formulei optime.

Mihăilă e pregătit se reapară printre titulari

România ar putea profita aici de slăbiciunile batavilor, de nesiguranța lui Dumfries și de lipsa unui cuplu puternic, sudat, pe latura respectivă. Olanda e un adversar pe care vom vrea să-l supunem prin așteptare, organizare și contraatac, iar calitățile superioare ale lui Mihăilă la viteză, tendință de a ataca direct poarta și curaj la finalizare îl pun în pole-position.

RĂSPUNS: Mihăilă 70% – Coman 30%

5. Vine cineva decisiv de pe bancă?

Trecem în faza optimilor de finală, oboseala fizică și mentală a început deja să se instaleze, consumul emoțional crește exponențial. În acest context și în fața unui adversar complicat, va fi vital ca oamenii care vin de pe bancă să aducă un plus evident pe gazon.

România a câștigat Grupa E de la EURO 2024! Cu cine, când și unde ar putea juca tricolorii în optimile de finală
Banca României n-a produs până acum la Euro nicio diferență semnificativă / Credit foto: Alexandru Ștefan Făsui (Frankfurt)

Până acum, la capitolul modificări, Iordănescu n-a fost nici genial, nici dezastruos. A operat pachetele de schimbări logice, mutări care fie au păstrat doar un echilibru, fie au venit tactic în secvențele finale. Cu Olanda s-ar putea să fie nevoie de mai mult, de oameni care să încline balanța sau să crească evident potențialul din iarbă, defensiv sau ofensiv. Sigur, totul va depinde de rezultat.

RĂSPUNS: Mai cu curaj, băieți! Pe ei! 😉

Echipa probabilă pentru Olanda: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Sorescu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare