Imaginile momentului cu Louis Munteanu care cântă despre Rapid alături de jucătorii giuleşteni. Transferul de la Fiorentina, aproape perfectat | VIDEO & FOTO

Cel mai dorit atacant român al momentului, Louis Munteanu, profită de perioada de vacanţă şi se distrează. Zilele trecute a fost la botezul copilului lui Marian Aioani, fostul lui coleg de la Farul, în prezent portarul Rapidului.

La petrecere a mai participat şi Andrei Borza, şi el cu un trecut la Farul, dar cu un prezent la Rapid.

Louis Munteanu a cântat despre Rapid

Evoluţiile foarte bune sub comanda lui Gică Hagi l-au propulsat pe atacantul care va împlini 22 ani pe 16 iunie în atenţia granzilor din Superligă. Rapid şi FCSB, practic, au declanşat o licitaţie pentru semnătura internaţionalului de tineret. Fiorentina cere minim 1,5 milioane de euro pentru Louis Munteanu, în timp ce Gigi Becali oferă cel mult 1,2 milioane de euro.

Louis Munteanu, la botez. Atacantul este cel din stângă, în tricou alb

Mingea este acum în terenul lui Dan Şucu. Patronul Rapidului ar fi dispus să ofere cât cer toscanii. Jucătorul pare deja integrat în colectivul giuleştenilor. Dovadă sunt imaginile de la botezul organizat de Aioani, unde, la un moment dat, Louis Munteanu a urcat pe scenă şi a cântat şi el despre Rapid. Imaginile cu fostul fotbalist al Farului, care cântă despre Rapid, sunt AICI, la minutul 23.25.

„Cam cântă, da… Bine zici că e cu Aionei, prietenul lui. Eu aş alege România, ca nu ştii ce mă asteaptă în Serie B. Nu ştii de ce eşti capabil.

El a dat aici nu ştiu câte goluri la Farul, şi poate se gândeşte ca la o altă echipă gen FCSB ar da mai mult. În Serie B, nu ştii ce sa găseşti (n.r. – dacă Fiorentina va alege să-l împrumute acolo).

Cred că e doar vorba despre bani acum. Dacă îi dai 30.000 euro cred că nu mai ai probleme unde să mergi”, a spus Basarab Panduru la Orangesport.

A primit nota 7 din partea italienilor

În ciuda sezonului bun de la Farul, unde a marcat 12 goluri şi a oferit 5 assist-uri, Louis Munteanu n-a fost convocat de Edi Iordănescu pentru EURO 2024, deşi mai multe voci din fotbalul românesc l-au cerut acolo pe atacantul care aparţine de Fiorentina.

Chiar dacă a evoluat sub formă de împrumut la Farul în ultimele două sezoane, italienii au stat cu ochii pe evoluțiile lui Louis Munteanu. Aceștia au remarcat golurile marcate de atacant în play-off-ul SuperLigii și i-au acordat nota 7 pentru ceea ce a realizat în stagiunea curentă în tricoul echipei lui Gică Hagi.

„Munteanu a revenit sub formă de împrumut la Farul Constanța, unde a câștigat campionatul anul trecut. Un sezon regulat jucat la un nivel bun, iar în play-off a fost un om de bază. Faza play-off-ului nu s-a încheiat în cel mai bun mod pentru el și echipa sa, care au suferit o înfrângere cu 5-1 împotriva celor de la CFR Cluj. Din 6 echipe, Farul Constanța a terminat pe locul patru. Îi acordăm nota 7″, au notat jurnaliştii italieni.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare