Ianis Hagi s-a arătat destul de nemulțumit de prestația brigăzii olandeze conduse de Danny Makkelie la meciul România – Bosnia 0-1, disputat vineri seară pe Arena Națională în startul campaniei de calificare la Cupa Mondială din 2026.
Cum a analizat Ianis Hagi arbitrajul de la meciul România – Bosnia 0-1: „Nu ne-a permis să ne câștigăm duelurile mereu, nu mi se pare corect”
Mijlocașul ofensiv a spus că a simțit în teren faptul că duelurile fizice între jucătorii celor două echipe nu au fost judecate cu aceeași unitate de măsură.
Pe de altă parte, întrebat în legătură cu penalty-ul clar refuzat „tricolorilor” la acel henț comis de Tahirovic în propriul careu, fotbalistul de la Rangers nu a putut oferi un verdict clar.
Cât despre jocul propriu-zis, fiul lui Gică Hagi a opinat că diferența a fost făcută de faptul că oaspeții au marcat practic la singura ocazie clară de gol avută, în vreme ce fotbaliștii lui Mircea Lucescu au ratat mai multe oportunități bune în acest sens.
„Ei au avut o ocazie, au dat gol, noi am avut 7, n-am dat, aici se rezumă rezultatul. Orice echipă care are avantaj în deplasare face orice, în limita fair-play-ului, şi noi dacă eram la ei, la fel procedam.
Părerea mea e că trebuie să lase acel 50-50, cum lasă la ei, să lase şi la noi. În a doua repriză, am fost mai agresivi, ne-am câştigat duelurile, dar totuşi nu ne-a permis să ne câştigăm duelurile mereu, nu mi se pare corect. Per total, cum am zis, noi am avut şapte ocazii şi nu am dat gol, ei au avut una.
(n.r. Dacă a fost penalty la hențul lui Tahirovic) Nu ştiu, nu am văzut faza de pe teren. Cei de pe partea celalaltă au zis că e penalty, s-a văzut la VAR, nu s-a dat, trebuie să mă uit după”, a spus Ianis Hagi pentru Antena Sport la finalul meciului România – Bosnia 0-1.