Ianis Hagi a primit o nouă motivație uriașă să rămână la Rangers, urmând să fie antrenat de un nume uriaș din sezonul viitor.
Ianis Hagi poate fi antrenat la Rangers de un nume uriaș! Noii investitori pregătesc schimbări importante
În prezent, echipa lui Ianis Hagi este antrenată de Barry Ferguson, care ocupă funcția de tehnician interimar după demisia lui Philippe Clement, în urma unei serii de rezultate slabe.
Însă, din vară, noii proprietari intenționează să numească un antrenor mai experimentat, iar printre opțiunile favorizate se află numele lui Rafa Benitez, fost antrenor la cluburi uriașe precum Real Madrid, Valencia, Inter Milano sau Napoli. La 64 de ani, Benitez este în prezent fără angajament, după ce a fost demis de la Celta Vigo.
Astfel, dacă Ianis Hagi va continua să joace pentru Rangers, există șanse mari ca în sezonul următor să fie pregătit de un antrenor de renume din fotbalul european.
Veștile bune nu se opresc aici pentru clubul scoțian. Așa cum a fost deja anunțat, Glasgow Rangers urmează să fie preluat de un grup de investitori din Statele Unite. 49ers Enterprises, compania americană ce gestionează echipa de fotbal american San Francisco 49ers, se află în pragul preluării clubului.
Aceștia sunt deja implicați activ la Leeds United, echipă aflată pe cale de a reveni în Premier League, iar acum se apropie de achiziționarea celor de la Rangers.
Ianis Hagi, de la extaz la agonie! L-a dezamăgit pe Barry Ferguson: „Riscă să nu mai intre în planurile antrenorului”
Ianis Hagi (26 de ani) nu a mai reușit să iasă în evidență în ultimele meciuri ale celor de la Rangers, o echipă aflată în cădere liberă.
Aflat pe val în actualul sezon pentru Rangers, Ianis Hagi a fost inclus pe lista UEFA și îi încânta pe scoțieni cu evoluțiile sale. În ultimele săptămâni însă, internaționalul român a scăzut din turație, însă trebuie punctat și faptul că întreaga echipă a fost sub așteptări.
La meciul cu Motherwell, Ianis Hagi a fost înlocuit la pauză de Barry Ferguson, noul antrenor al lui Rangers. Scoțienii au analizat cifrele românului, care a încercat să se implice, însă fără succes la poarta adversă.
„Prestația lui Hagi a fost cea mai dezamăgitoare, nereușind să ofere vreo amenințare în ultima treime în primele 45 de minute. Hagi a reușit doar 19 pase și 44 de atingeri, în timp ce se străduia să aibă un impact mare într-un sistem diferit de cel cu care era obișnuit.
Mergând înainte, Hagi a trimis zece centrări în suprafața de pedeapsă a adversarilor, dar doar două au fost precise. Mijlocașul a reușit doar două dintre cele patru încercări de dribling, a înregistrat un singur șut spre poartă și a pierdut posesia de 15 ori.
Acestea fiind spuse, contractul său expiră în această vară și nu au existat actualizări cu privire la o potențială prelungire, ceea ce înseamnă că mijlocașul poate vorbi cu alte cluburi, dacă dorește să facă acest lucru. Deși pierderea lui gratuită nu ar fi ideală, noul manager s-ar putea să nu găsească spațiu în planurile sale pentru jucător„, au scris scoțienii.