Ianis Hagi, lovit în plină figură de Vinicius jr.! Cum a reacționat starul lui Real Madrid

Marți seara, Deportivo Alaves a cedat cu scorul de 0-5 pe terenul celor de la Real Madrid, în etapa cu numărul 36 din La Liga.

Ianis Hagi, lovit de Vinicius jr – brazilianul și-a cerut scuze imediat

Ianis Hagi a fost cel mai activ fotbalist de la Deportivo Alaves, iar internaționalul român s-a aflat în centrul atenției în minutul 38. „Prințul” a încercat să-l dribleze pe Vinicius jr., însă brazilianul l-a lovit cu capul în față pe „Tricolor”, cel mai probabil în mod neintenționat.

Imediat, Ianis Hagi s-a oprit din acțiune și a început să-și pună mâna la față, moment în care Vinicius jr. l-a luat de cap și și-a cerut scuze. Jocul a continuat apoi pentru ambii jucători, semn că lovitura încasată de internaționalul român nu a fost una atât de puternică.

Acest duel a fost unul special pentru Ianis Hagi. Internaționalul român a evoluat pe stadionul pe care tatăl său a „strălucit” atunci când era în activitate, dar a și fost titularizat la Deportivo Alaves, după foarte mult timp.

Ianis Hagi, lăudat la scenă deschisă după meciul cu Real Madrid

Ianis Hagi nu a rămas dator și a fost cel mai activ jucător din echipa sa. „Prințul” a pus în pericol poarta Realului în mai multe rânduri, iar jurnaliștii spanioli nu au trecut cu vederea și l-au lăudat la scenă deschisă.

71 de minute a fost pe teren Ianis Hagi în meciul cu Real Madrid.

Cel mai bun, de departe, din tabăra celor de la Alaves pe Bernabéu. A fost foarte participativ în orice moment și a arătat câteva momente de înaltă calitate. El a fost cel care l-a intimidat cel mai mult pe Courtois„, au scris spaniolii despre Ianis Hagi, care a primit 6, cea mai mare notă de la Alaves.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare