Ianis Hagi l-a impresionat pe Neil Lennon cu golul înscris în poarta lui Celtic! Ce a remarcat fostul antrenor de la Rapid. EXCLUSIV

Joi, Rangers s-a impus cu scorul de 3-0 în fața celor de la Celtic, în marele derby din campionatul Scoției.

Ianis Hagi, pe placul lui Neil Lennon

Titularizat în derby-ul cu Celtic, Ianis Hagi a ieșit la rampă rapid, atunci când a deschis scorul în minutul 7. Sub privirile lui Gică Hagi, internaționalul român a fost extrem de activ până în momentul schimbării, care s-a petrecut în prelungirile reprizei secunde, minutul 90+5.

Chiar dacă a antrenat-o pe Celtic și este un nume legendar în istoria clubului scoțian, Neil Lennon a avut puterea să-l laude pe Ianis Hagi. Fostul antrenor al Rapidului a evidențiat calitățile fotbalistului român, care traversează din nou un moment de excepție, după doi ani de căutări.

Rangers a dominat derby-ul cu Celtic, care a fost într-o formă destul de neobișnuită. Au fost foarte plați. Cei de la Rangers au avut multă energie și au amenințat de mai multe ori poarta adversă. Hagi a avut un joc grozav. Arată bine din punct de vedere fizic, este agresiv în jocul său. A marcat un gol superb și a jucat foarte bine„, a spus Neil Lennon, pentru Sportpesurse.ro.

Gică Hagi îi poartă noroc lui Ianis Hagi

Gică Hagi a profitat de vacanța de iarnă și a mers în Scoția pentru a fi alături de fiul său. „Regele” a fost în tribune la partida cu Celtic, iar fostul mare internațional român a fost răsplătit cu un gol superb.

La finalul partidei cu Celtic, Ianis Hagi le-a vorbit scoțienilor despre tatăl său, care a avut mai multe intervenții dure în perioada în care fotbalistul nu evolua pentru Rangers.

Totul e despre ei, despre familie. Ai mei au fost aproape de mine pe durata verii. Și da, tatăl meu și-a spus părerea, de câteva ori, despre situația mea. Dar asta pentru că știa tot ce se întâmplă în culise.

De asta, acest gol din meciul cu Celtic e pentru el. Sunt foarte bucuros. E a doua oară când tatăl meu vine pe Ibrox la un meci. Prima dată, a fost în partida cu Braga și toată lumea ține minte și acel meci. Așa că, pe viitor, sper să ajungă mai des pe aici“, a declarat Ianis Hagi.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare