Ianis Hagi, în vârstă de 26 de ani, este liber de contract ca urmare a despărțirii sale de clubul Glasgow Rangers. Scoțienii au hotărât să nu-i prelungească înțelegerea în această vară. În ultimul timp, mai multe echipe, atât din străinătate, cât și din România, și-au exprimat interesul față de un potențial transfer al mijlocașului cu profil ofensiv.
Gigi Becali l-a vrut pe fiul „Regelui”, însă nu a avut succes. În zilele precedente, a apărut în presă o informație potrivit căreia Ianis Hagi ar fi dorit la Legia Varșovia, unde recent a ajuns Edi Iordănescu, noul antrenor al polonezilor. Ulterior, s-a scris că fotbalistul a refuzat deja o propunere extrem de consistentă din Turcia.
Ianis Hagi a spus „pas” unei remunerații anuale de două milioane de euro
Conform goal.pl, o grupare din SuperLig i-a pus pe masă lui Hagi un salariu de două milioane de euro pe an. De ce a refuzat românul? Deoarece așteaptă o ofertă superioară din punct de vedere sportiv. Astfel, putem trage concluzia că echipa din Turcia nu este una cu pretenții.
Totodată, polonezii au mai notat că șansele ca Ianis Hagi să ajungă la Legia sunt destul de mici. Chiar și așa, ei nu au închis „ușa” definitiv în acest context: „Nimeni de la Legia nu a vorbit cu Iordănescu despre asta. Asta nu înseamnă că Hagi nu poate ajunge, totuși, la Legia”.
Este important să precizăm că tot jurnaliștii din Polonia au transmis că Ianis Hagi este gata să își reducă foarte mult pretențiile salariale pentru a continua în străinătate. Așadar, situația este destul de încâlcită în prezent. Rămâne de văzut ce-i rezervă viitorul „Prințului”.
Ciprian Marica îl trimite pe băiatul „Regelui” în Spania
Despre situația lui Ianis Hagi a vorbit recent Ciprian Marica. Fostul atacant al naționalei României și-a spus părerea despre campionatul care ar fi potrivit pentru ex-mijlocașul lui Rangers. Marica a dat verdictul: Hagi, bun pentru La Liga. De asemenea, fostul fotbalist a spus că-l vede pe „Prinț” în Bundesliga.
„Pentru Ianis, cel mai important este să fie sănătos. Va fi important ca, unde va merge, să-l dorească antrenorul. Atunci când antrenorul te dorește, te și forțează. Are nevoie de asta, vine după o accidentare.
Eu cred că avea mult mai multe de arătat în Spania, cred că este campionatul care i se potrivește cel mai mult, dar îl văd și în Bundesliga, fără probleme”, a declarat Ciprian Marica, citat de sport.ro.