I-a transmis un mesaj românului, după ce a marcat cu Ungaria la EURO 2024: ”Salutări din Germania!”

Kwadwo Duah (27 de ani) a deschis scorul în victoria Elveției cu Ungaria, 3-1, în al doilea meci al Grupei A, de la EURO 2024. La conferința de presă de la finalul partidei, atacantul i-a transmis un mesaj lui Cosmin Moți (39 de ani).

Fostă adversară a României din preliminariile pentru turneul final din Germania, Elveția a trecut lejer de Ungaria, în primul meci din faza grupelor și al doilea al Grupei A. Totul, după ce favorita Germania a făcut spectacol cu Scoția, 5-1. Unul dintre remarcații naționalei lui Murat Yakin a fost Kwadwo Duah. Atacantul lui Ludogoreț a deschis scorul cu maghiarii, iar primul gând i-a zburat la Cosmin Moți. Fostul dinamovist este cel care l-a remarcat și l-a adus în Bulgaria.

Kwadwo Duah, mesaj pentru Cosmin Moți după golul cu Ungaria

Retras din activitate, Cosmin Moți face în continuare istorie la Ludogoreț. Fostul fundaș, care a dat numele unei tribune a arenei din Razgrad, ocupă acum postul de director sportiv al bulgarilor. Se pare că succesul nu-l ocolește pe fostul internațional al României nici din această postură.

”A fost un sezon important pentru mine la Ludogorets, am jucat în cupele europene. Am o relație grozavă cu Cosmin Moți, el m-a propus la echipă, datorită lui sunt la Ludogorets. Am un mesaj pentru Cosmin, toate cele bune și salutări din Germania”, a spus Kwadwo Duah pentru Gsp.

  • 3 milioane de euro este cota de piață a lui Duah, potrivit Transfermarkt.

”Antrenor, în momentul de față, nu mă gândesc să fiu. Nu vreau să încep să antrenez fără să am nimic, nicio școală de antrenori. Nu am nici măcar carnetul de antrenor. Așa că, în următorii trei-patru ani, nu vreau să mă gândesc la antrenorat”,
Cosmin Moți, în 2021, momentul retragerii din fotbal.

Ungaria – Elveția 1-3 (B. Varga ’66 / Duah ’12; Aebischer ’45; Embolo ’90+3)

UNGARIA (3-4-2-1): Gulacsi – Lang, W. Orban, Szalai – Fiola, A. Nagy, Schafer, Kerkez – Sallai, Szoboszlai (cpt.) – Varga
Rezerve: Dibusz, Szappanos – Balogh, Nego, M. Adam, Bolla, Kleinheisler, Gazdag, Styles, Z. Nagy, Botka, Csoboth, Dardai, Horvath, Kata
Antrenor: Marco Rossi

ELVEȚIA (3-4-2-1): Sommer – Schar, Akanji, R. Rodriguez – Widmer, Xhaka (cpt.), Freuler, Ndoye – Vargas, Aebischer – Duah
Rezerve: Mvogo, Kobel – Stergiou, Elvedi, Embolo, Okafor, Steffen, Zesiger, Sierro, Shaqiri, Jashari, Amdouni, Rieder
Antrenor: Murat Yakin

Arbitru: Slavko Vinčić (Slovenia), A1: Tomaž Klančnik (Slovenia), A2: Andraž Kovačič (Slovenia), Rezervă: Rade Obrenovic (Slovenia)
VAR: Nejc Kajtazovic (Slovenia), Tomasz Kwiatkowski (Polonia)
Stadion: Rhein Energie (Koln)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare