Horațiu Moldovan se pregăteşte să debuteze pe „Wanda Metropolitano”. Dar nu la Atletico Madrid. Echipa-surpriză pentru care va juca

Horațiu Moldovan (26 de ani) s-a transferat la Atletico Madrid în această iarnă, după ce spaniolii au plătit clauza de reziliere de 800.000 euro. Din păcate, goalkeeper-ul naţionalei n-a apucat să debuteze nici până acum în poarta madrilenilor.

Jan Oblak pare „bătut în cuie” în primul „11” al lui Diego Simeone.

Moldovan, debut pe „Wanda”, dar la naţională

Până acum, Horațiu Moldovan a fost rezervă neutilizată la Atletico. Totuşi, se pregăteşte debutul lui pe „Wanda Metropolitano”, dar nu în culorile echipei sale de club, ci în tricoul naționalei României.

Presa iberică notează că Moldovan ar putea să-și facă debutul pe Metropolitano într-un meci amical dintre România și Columbia, ce va avea loc pe 26 martie.

„Noul jucător al lui Atletico Madrid, Horatiu Moldovan, a jucat un rol-cheie în ceea ce privește calificarea României și ar putea debuta pe Metropolitano în acest meci, înainte să o facă la echipa lui de club, acolo unde Jan Oblak este portarul numărul 1”, au scris jurnaliştii din Spania.

Postările cu Moldovan pe TikTok, virale

Dacă pe teren n-a apărut deloc pentru echipa lui Simeone, portarul român a atras însă atenția în mediul online, acolo unde a strâns cele mai multe vizualizări din ultimele luni pe contul oficial de TikTok al clubului.

Majoritatea postărilor celor de la Atletico Madrid au un număr de vizualizări cuprins între 150.000 – 300.000, însă cele în care apare Horațiu Moldovan au devenit virale.

Cea mai vizionată postare a celor de la Atletico Madrid din ultimele luni este cea în care apare Horaţiu Moldovan, cu o manea drept fundal sonor. Această postare a ajuns la 3.3 milioane de vizualizări.

Leo Toader nu e îngrijorat

Leo Toader, antrenorul cu portarii din naționala României, nu este îngrijorat de soarta lui Moldovan.

„Sper ca el să prindă niște meciuri, am ținut legătura în permanență cu el. M-am interesat de modul cum se lucrează acolo. Nu am ajuns încă să-l văd la antrenamente, are abia o lună și ceva.

Am să-mi fac timp să ajung și la el după acțiunea asta din martie, prin aprilie să mă duc să îl văd la antrenamente. Mă voi duce în mod oficial, așa am fost peste tot.

Am fost la Nantes când era Tătărușanu, am fost la Ranieri în birou, am stat de vorbă. Am fost la Notthingham Forest, te duci ca oficial, oamenii te primesc, te lasă la antrenament.

Pe mine mă interesează ce se întâmplă înainte de meci, pentru că nu prea am timp la echipa națională să-i perfecționez”, a zis Leo Toader, conform fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare