Horațiu Moldovan, goalkeeper-ul împrumutat de Atletico la Sassuolo, a povestit cum a decurs prima sa întâlnire cu Diego Simeone.
Horațiu Moldovan și prima întâlnire cu Diego Simeone la Atletico Madrid: „Eram foarte emoționat!”
Portarul român a explicat că a fost un moment foarte emoționant pentru el, dată fiind prestanța marelui antrenor. Mai mult decât atât, chiar și intrarea în vestiar a fost una complicată, dar colegii l-au primit foarte bine, spre surprinderea sa.
„M-a sunat impresarul meu, Andrei Balmoş, și mi-a zis de oferta de la Atletico Madrid. Pe moment chiar i-am închis telefonul și i-am zis că n-am chef de glume. Apoi m-a sunat din nou și mi-a spus că a doua zi o să mă sune președintele și directorul sportiv. Şi chiar așa s-a întâmplat. Am simțit din prima nivelul la care e Atletico Madrid, un club foarte, foarte serios și foarte important.
(Cum a fost prima întâlnire cu Simeone?) Eram emoționat, dar nu doar legat de Simeone. Cu întreg vestiarul de la Atletico. Doar campioni mondiali, europeni. Aveam emoții plecând din România. Nu știam cum o să mă primească vestiarul, dar asta m-a surprins. M-au primit incredibil, ca și cum ne cunoșteam de 10 ani.
(Cum e Griezmann?) E incredibil. Dă niște goluri la antrenamente pe care nici el nu le crede posibile. (Care a fost relaţia cu Oblak) Nu cred că puteam să emit mari pretenții în fața lui. Eu îl consider unul dintre cei mai importanţi din lume și a demonstrat asta. M-a înțeles foarte, foarte bine. Chiar și acum mai țin legătura cu el. Mi-a dat multe sfaturi, m-a ajutat.
(Despre viitor) Dacă la finalul sezonului Sassuolo nu vrea să mă cumpere, eu mă întorc la Atletico. Nu știu ce poate interveni și de asta chiar nu pot răspunde”, a declarat Horaţiu Moldovan, conform gsp.ro.
Horațiu Moldovan, al doilea cel mai bun portar din Serie B! Performanța românului la Sassuolo este de lăudat
Horațiu Moldovan (26 de ani) a surprins în momentul în care a decis să plece de la Atletico Madrid și a semnat cu Sassuolo, formație din liga a doua italiană.
După jumătate de an în care nu a jucat într-un meci oficial pentru Atletico Madrid, Horațiu Moldovan a făcut un pas în spate și a ajuns la Sassuolo. În Italia, portarul român s-a impus repede în primul 11 și a strâns 12 meciuri, suficient însă pentru a primi o distincție importantă.
Concret, Horațiu Moldovan este al doilea cel mai bun portar din Serie B, în momentul de față. Românul este depășit doar de Francesco Bardi, goalkeeper-ul celor de la Reggiana având o medie a notelor de 6,36.
- Francesco Bardi (Reggiana) – 6,36
- Horațiu Moldovan (Sassuolo) – 6,25
- Alessandro Micai (Cosenza) – 6,25
- Michele Cerofolini (Frosinone) – 6,25
- Stefano Gori (Spezia) – 6,23
- 8 goluri a încasat Horațiu Moldovan în cele 12 meciuri jucate pentru Sassuolo.