Helmut Duckadam (65 de ani), campion al Europei alături de Steaua, a prefațat confruntarea dintre Dinamo și FCSB. Primul „Derby de România” al acestui sezon se va desfășura pe Arena Națională, duminică, 20 octombrie, cu începere de la ora 21:00.
„Câinii” sunt gazde, iar atmosfera se anunță de-a dreptul incendiară, ținând cont de faptul că s-au vândut în jur de 40.000 de bilete până la acest moment.
Helmut Duckadam, verdict înainte de partida dintre Dinamo și FCSB: „Cu patru-cinci jucători, se poate bate la primele locuri”. Ce pronostic a oferit „Eroul de la Sevilla”
Potrivit opiniei lui Helmut Duckadam, fanii fotbalului vor avea parte de un meci echilibrat de această dată. Fostul mare goalkeeper a transmis că Dinamo poate ajunge sus. Echipa lui Zeljko Kopic se poate bate la primele locuri, în cazul în care se va mai întări în perioada de iarnă cu patru sau cinci jucători importanți.
Conform părerii lui Helmut Duckadam, derby-ul de pe Arena Națională se va încheia cu un rezultat de egalitate. Remiza va fi însă una cu goluri, dacă ne raportăm la aprecierea sa.
„Eu văd un meci echilibrat, în care orice rezultat e posibil. Chiar dacă FCSB pleacă favorită, mie îmi place mult de tot jocul celor de la Dinamo, cu toate că au pierdut foarte multe puncte pe finalul partidelor, dar au un joc consistent.
Am spus de la începutul campionatului, după câteva etape: dacă Dinamo va reuși să mai transfere, în iarnă, patru-cinci jucători, se poate bate la primele locuri. Aș merge pe un rezultat de egalitate. Sunt convins că goluri se vor marca”, a declarat Helmut Duckadam, citat de prosport.ro.
Înaintea confruntării de pe cel mai mare stadion al țării, Dinamo ocupă locul cinci. Trupa croatului Kopic a adunat 18 puncte în 12 meciuri. De partea cealaltă, FCSB se află pe poziția a șaptea, cu două puncte în minus, dar și cu o partidă mai puțin, cea cu FC Botoșani. Rămâne de văzut dacă echipa patronată de Gigi Becali va ajunge pe loc de play-off la capătul derby-ului.
Și Ioan Andone anticipează faptul că FCSB va avea o misiune grea împotriva marii rivale
„Ando”, fost antrenor și jucător în „Ștefan cel Mare”, a analizat duelul dintre Dinamo și FCSB. Ioan Andone a apreciat că jucătorii pregătiți de Zeljko Kopic au o șansă importantă în derby, întrucât diferența de valoare nu mai este la fel de mare precum în anii trecuți. Totuși, pentru a putea scoate un rezultat pozitiv, „câinii roșii” au nevoie să elimine greșelile din compartimentul defensiv.
„Eu sper că Dinamo va fi mai bună, dar meciul va fi greu. Dacă Dinamo păstrează același tempo, aceeași organizare de joc, eu cred că poate să nu piardă. Le trebuie mai multă atenție în faza de apărare, să nu primească gol repede.
Am emoții, mai ales că joacă Dinamo. N-aveam emoții când eram antrenor. Acum am emoții normale, de suporter, să câștige Dinamo. Pare un meci mult mai echilibrat decât în ultimii 5 ani. De obicei, FCSB a avut mai multe avantaje, echipă mai bună, mulți români, acum lucrurile sunt echilibrate”, a cuvântat Ioan Andone, pentru iamsport.ro.
CITEȘTE ȘI: Va fi o luptă de zile mari! Mijlocașul lui Dinamo o avertizează pe FCSB: „I-am urmărit, acum e diferit”