Hăituită fără milă, Zoia Ceaușescu a locuit în casa unui fotbalist imens al României. Cum a ajuns fiica dictatorilor României chiriașă în casa lui Marius Lăcătuș

Presa din Grecia a scris despre rolul important pe care l-a jucat Marius Lăcătuş imediat după Revoluţia din 1989.

Jurnaliştii eleni l-au inclus pe fostul internaţional în cercul apropiaţilor familiei Ceauşescu în preajma Revoluţiei din 1989, la baza articolelor fiind cartea „În spatele cortinei“, scrisă de Jonathan Wilson.

Zoia Ceauşescu, adăpostită în casa „Fiarei”

Fosta glorie a Stelei a povestit gestul pe care l-a făcut pentru Zoia Ceauşescu, unica fiică a cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu.

„Ştiu ei ceva, dar n-a fost chiar aşa. Zoia Ceauşescu, Dumnezeu s-o ierte, a fost cea care a stat în locuinţa mea, nu Valentin. După Campionatul Mondial din 1990 am semnat cu Fiorentina. Ne mutasem, practic, la Florenţa, astfel că apartamentul nostru din Calderon era liber.

În august, Zoia a fost eliberată din arest (n.r. – fusese încarcerată în decembrie 1989 sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale), iar locuinţa şi alte lucruri îi fuseseră puse sub sechestru.

N-avea, practic, unde să meargă. Atunci i-am întins o mână de ajutor. I-am lăsat cheile de la apartament şi a stat la noi o bună bucată de timp.

Mă bucur că am putut să-i fim sprijin în acele momente foarte grele. A fost un gest de omenie”, a comentat Lăcătuş pentru ziarul Ring, preluat de adevarul.ro.

Valentin Ceauşescu, şef la Steaua, în ciuda părinţilor

De asemenea, grecii au notat şi despre implicarea lui Valentin Ceauşescu la Steaua Bucureşti.

Ei u amintit că bărbatul era conducătorul neoficial al Stelei în anul 1983, fără a avea acceptul părinţilor de a se implica într-un asemenea proiect:

„Soţii Ceauşescu nu credeau că fotbalul este atât de important încât să se implice, dar Valentin a muncit pe brânci pentru club. Odată, a ratat chiar şi Ajunul Crăciunului din acest motiv“.

Lăcătuş vrea promovarea celor de la CSA Steaua

Vineri, 7 iunie, Steaua a aniversat 77 de ani de la înființare, iar Marius Lăcătuș a fost unul dintre invitații speciali la evenimentul care a avut loc în Ghencea.

„Fiara” a dezvăluit că vrea să o vadă cât mai repede pe Steaua în prima ligă și le-a transmis un mesaj subtil celor din cadrul clubului.

”(n.r. dacă așteaptă promovarea) O așteptăm. Cu toții, cred, toți suporterii steliști, foștii jucători ai Stelei își doresc acest lucru. Să sperăm că va veni cât se poate de curând. (n.r. s-a rezolvat în birouri?) Asta cred că e o problemă… o întrebare pe care trebuie să le-o puneți celor din conducerea clubului, nu mie.

(n.r. cum a ajuns la Steaua) Nu am ales eu clubul Steaua, clubul Steaua m-a ales pe mine, așa era pe vremuri și cred că așa e și acum. Nici acum nu cred că sunt neapărat jucătorii cei care își aleg cluburile unde vor juca.

Sigur, când ai mai multe alternative, îți poți alege, dar atunci nu erau așa multe alternative și bineînțeles că după discuția pe care am avut-o cu domnul (n.r. Ion) Alecsandrescu, m-am hotărât să ajung în curtea Stelei”, a declarat Marius Lăcătuș.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare