La fel ca în precedentele perioade de mercato, Gigi Becali (66 de ani) are anumiți fotbaliști pe care îi vrea plecați de la FCSB.
Ionuț Panțîru, dorit de Gloria Buzău
După ce transferul la Sepsi a picat, Ionuț Panțîru poate ajunge la o altă echipă din România în perioada de transferuri din această iarnă. Chiar dacă dorința fotbalistului este să ajungă în străinătate, Gloria Buzău ar putea reprezenta destinația fundașului stânga, susține gsp.ro.
Anunțul vine într-o perioadă tulbure pentru Gloria Buzău, care se confruntă cu probleme serioase din puncte de vedere financiar. Alături de Ionuț Panțîru, gruparea din Crâng a pus ochii și pe Lorand Fulop, proaspăt plecat de la FC Botoșani.
Dacă în cazul lui Fulop lucrurile sunt simple, în ceea ce îl privește pe Panțîru situația este diferită. Fotbalistul se află în ultimele 6 luni de contract cu FCSB, iar buzoienii vor trebui să achite o anumită sumă de bani pentru transfer.
Sepsi a renunțat la aducerea lui Ionuț Panțîru
Ionuț Panțîru a intrat în ultimele 6 luni de contract cu FCSB, iar Gigi Becali a decis să nu-i mai prelungească angajamentul fotbalistului aflat din 2019 la echipa sa. Astfel, fundașul stânga este liber să discute cu orice echipă în momentul de față, iar Sepsi s-a numărat printre cluburile interesate, așa cum a anunțat Sportpesurse.ro.
Contactat de site-ul nostru, Laszlo Dioszegi a confirmat interesul pentru Ionuț Panțîru, însă, momentan, Sepsi s-a retras din cursa pentru transferul fotbalistului de la FCSB.
„Au fost ceva discuții, dar acum avem deja doi fundași stânga buni și avem nevoie de jucători pe alte posturi”, a spus Laszlo Dioszegi, pentru Sportpesurse.ro.
Andreas Dumitrescu și Florin Ștefan sunt cei doi fundași stânga pe care se bazează Sepsi în momentul de față.