Gigi Becali a vorbit din nou despre situația lui Marius Șumudică de la Rapid și a dorit să scoată în evidență cu această ocazie greșeala uriașă făcută de antrenor în acest mandat, în viziunea sa bineînțeles.
Unde consideră Gigi Becali că a greșit enorm Marius Șumudică în actualul său mandat pe banca tehnică a celor de la Rapid: „Te bate FCSB și tu te lauzi și spui că feliciți echipa?”
Concret, este vorba despre faptul că tehnicianul a încercat în anumite momente să își laude în mod public jucătorii chiar și în contextul unor rezultate nefavorabile, așa cum cel mai recent s-a întâmplat chiar după înfrângerea din Giulești contra celor de la FCSB.
„Eu nu cred că îl va ține (n.r. și din sezonul viitor), e părerea mea, Șumi e bun antrenor, Rapid joacă fotbal frumos de când a venit el. Dar a greșit prin declarații, eu i-am spus de atâtea ori, ca prieten.
El vrea tot timpul să se apere. Nu te apăra. Spune ‘Sunt vinovat’. Te bate FCSB și tu te lauzi și spui că feliciți echipa? Nu ai voie așa ceva, mă! El o face să pară actor la televizor. Păi așa se învață echipa atunci”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.

Marius Șumudică, antrenorul principal de la Rapid
De asemenea, anterior, cu altă ocazie, dar în aceeași ordine de idei, finanțatorul de la FCSB a mai apreciat și că Șumudică a greșit destul de mult în ultima perioadă inclusiv în relația cu acționarul majoritar Dan Șucu.
Concluzie fermă: „Nu cred că va continua Șucu din vară cu el”
„Nu cred că va continua Șucu cu Șumudică din vară. El, Șumudică, a greșit ceva! În momentul în care ești în situația aia, apleci capul. A fost conferința aia de presă și a început să râdă, că ce fericit e, ce bine e, că e numărul 1. Nu faci așa, pentru că îl superi pe om!
E cum ar veni acum antrenorul la mine și să îmi spună cât de bun și fericit este el să fie pe primul loc. Eu îi spuneam să iasă direct din conferința de presă, eu așa făceam! Să mă ierte Șumi, că e prietenul meu, dar cum să te dai atât de fericit când echipa e în situația aia? Taci din gură! Apleci capul în jos până îți vine rândul. Spui că ‘Eu o să rezolv, că sunt capabil’, dar nu așa. Eu nu cred că va mai rămâne.
Eu îl dădeam pe loc afară dacă se afla în aceeași situație la mine. Eu nu vreau să fie atac la Șumi, dar dacă un antrenor îmi spunea mie așa ‘Am scos un punct la Sibiu și mă laud că am scos acolo un punct.’
Dacă îmi spunea mie un antrenor așa, îi spuneam direct ‘Hai, pleacă!’ Păi tu scoți doar un punct la Sibiu? Dacă scotea un punct la Real Madrid sau la Barcelona, da! Nici când scoți la FCSB, Craiova, CFR nu trebuie să spui așa ceva.
E supărat, nu m-am uitat dacă mi-a răspuns la mesajele pe care i le-am trimis ieri. O să mă uit dacă le-a citit. Pe primul l-a citit, că are două liniuțe albastre (n.r. Pe WhatsApp), mesajul de noapte e ăla, de după meci.
Nu știu dacă le-a citit și pe restul. Dacă aude acum, să le citească, pentru că e interesant pentru el. Dacă intră în cupele europene, poate nu îl mai schimbă Șucu”, a spus el pentru fanatik.ro.