Gigi Becali, anunț triumfător după ce a aflat posibila adversară a FCSB-ului din Champions League: „Îl batem și pe Răzvan Lucescu”

Dacă trece de Sparta Praga, FCSB va juca în play-off-ul Champions League cu învingătoarea dintre Malmo și PAOK.

Gigi Becali visează la banii din Champions League: „Cu tot cu bilete, luăm 70 de milioane de euro”

La puțină vreme după tragerea la sorți, Gigi Becali a oferit o reacție. Patronul FCSB-ului are mare încredere că echipa sa va ajunge în grupele Champions League, chiar dacă traseul se anunță unul extrem de complicat.

Afaceristul din Pipera și-a făcut rapid calculele și crede că va da o adevărată lovitură financiară în acest sezon european.

„Cred că vom juca împotriva lui Răzvan Lucescu. Bine, mai ştii… Dar noi mai mult vrem împotriva lui decât cu Malmo. Că poate mă duc şi eu dacă jucăm în Grecia. Că eu mă duc în Grecia. E aproape de Sf. Dimitrie, de Sf. Grigore Palamas. Mă duc pe la sfinţi. Vreau să văd cu cine mai mult Sf. Dimitrie. Cu mine sau cu Răzvan? Când vrea Domnul, bat orice echipă.

Mai avem puţin până în grupe, ţaca-paca. Batem mâine pe Sparta, batem şi pe Răzvan, ţaca-paca, şi suntem în grupe. Ce mare lucru? E imposibil? Unde e imposibil? Aşa spunea lumea, că e imposibil? Ce, nu putem bate Sparta? Suntem în formă mare!

Totul e cum vrea Domnul. Şi luăm bani mulţi. Luăm 19 milioane de euro. Dacă ieşim din grupă luăm peste 50 de milioane. Cu tot cu bilete, luăm 70! Poate face Domnul mai departe, până acum a vrut”, a spus Gigi Becali, conform gsp.ro.

Ce au scris grecii despre Gigi Becali

PAOK Salonic este campioana Greciei și îl are pe bancă pe Răzvan Lucescu. La scurt timp după tragerea la sorți, jurnaliștii greci au reacționat și au descris-o pe FCSB, deținătoarea titlului în România.

Totodată, grecii au comentat și pe seama relației dintre Elias Charalambous și Gigi Becali.

Steaua București (n.r. FCSB) a câștigat anul trecut campionatul României cu 4 etape înainte de finalul playoff-ului și a fost al 27-lea titlu din istoria sa. Pe banca se află Elias Charalambous, un cunoscut al celor de la PAOK, care continuă, în ciuda ciudatului patron Gigi Becali.

Golgheterul Coman a fost o mare pierdere, după plecarea la Al-Gharafa. Popa și Stefanescu au fost aduși pentru a-i umple golul. Au eliminat-o pe Virtus din San Marino cu două victorii, 7-1 în deplasare și 4-0 acasă și apoi pe Maccabi Tel Aviv, cu 1-1 acasă și o victorie cu 1-0 pe teren neutru.

La începutul acestui sezon a câștigat Supercupa cu 3-0 împotriva Corvinului, dar în noul sezon are două egaluri cu Universitatea Cluj (1-1) și Unirea Slobozia (2-2) și o înfrângere (0-2 de la Otelul). Are o valoare de piata de 32 de milioane de euro„, au scris grecii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare