Gigi Becali a renunţat la jucătorul despre care spune că l-a dezamăgit. A încercat să-i mai ofere o şansă, dar, până la urmă, colaborarea a ajuns la final.
Daniel Popa (29 de ani) a fost pus pe liber de campioana României.
Popa a acceptat rezilierea
Atacantul de 29 de ani a acceptat rezilierea contractului fără să primească vreo despăgubire. Angajamentul acestuia cu echipa roș-albastră expira în vara anului 2026.
Daniel Popa pleacă de la FCSB cu banii la zi, luna ianuarie fiind ultima în care a fost remunerat de campioana României, potrivit Digisport.
Când l-a adus de la U Cluj, Becali a plătit 300.000 de euro pentru atacantul care a trecut şi pe la Dinamo. În cele 6 luni în care a evoluat la FCSB, Daniel Popa a marcat două goluri și a oferit patru pase decisive în 30 de meciuri.
Vine Marko Dugandzic în locul lui?
Latifundiarul din Pipera a recunoscut că-l place pe Marko Dugandzic, în vârstă de 30 de ani.
Gigi Becali ia în calcul transferul croatului de la Al-Tai. Patronul de la FCSB a recunoscut că a vorbit cu Mihai Stoica despre atacantul croat, care a evoluat la Rapid timp de un sezon.
„Mi-a zis MM de el, mie îmi plăcea de el. I-am zis că nu e sculă de fotbalist, dar se bate. Cum e şi Miculescu, nu e el Alibec, dar se bate. Nu-l mai bag eu în careu pe el. Dugandzic se bate şi el, să vedem dacă mai e pregătit, dacă-l luăm, trece campionatul.
Nu putem să-l luăm, nu voiau să-l dea. O să luăm ceva. Popa iese, mai avem ceva, iese şi Olaru, dacă nu joacă, Baeten, Lixandru, George Popescu, sunt accidentaţi, ce rost are. Dacă are şanse să joace, îi bagi”, a declarat Gigi Becali.