Gigi Becali, în extaz după Oțelul Galați – FCSB: „Asta îmi doresc de 20 de ani! Lui Bîrligea cred că i-a făcut mama lui contract cu poarta”. Patronul campioanei a anunțat totuși și o modificare în primul 11: „Nu o să mai fie titular”

Gigi Becali a oferit o primă reacție în legătură cu meciul Oțelul Galați – FCSB 1-4 la scurt timp după încheierea partidei contând pentru etapa cu numărul 18 din acest sezon regulat de Superliga.

Gigi Becali, mai mult decât încântat după Oțelul Galați – FCSB 1-4: „Este echipa pe care eu mi-o doresc de 20 de ani”

Patronul campioanei României s-a declarat mai mult decât mulțumit după acest joc și a spus că aștepta de nu mai puțin de 20 de ani ca echipa sa să ajungă să se exprime la un asemenea nivel.

De asemenea, omul de afaceri l-a lăudat din nou pe Daniel Bîrligea, cel care a semnat o dublă contra formației antrenate de Dorinel Munteanu, și a făcut totodată și o comparație între atacantul său și Louis Munteanu de la CFR Cluj.

Pe de altă parte însă, Becali a și criticat un jucător la finalul acestui joc. Este vorba despre Alexandru Musi, cel care a îndeplinit rolul de fotbalist eligibil pentru regula U21 în contextul absențelor lui Alexandru Pantea și Octavian Popescu.

Schimbarea anunțată la nivelul primului 11 în perioada imediat următoare: Toma în locul lui Musi

El a marcat un gol în prima repriză, pentru 2-0, dar cu toate acestea a fost schimbat la pauză. În locul său a intrat Mihai Toma, în vârstă de doar 17 ani, iar finanțatorul clubului roș-albastru a transmis că în perioada imediat următoare ar urma să se mizeze pe serviciile acestuia din urmă chiar și în primul 11.

„FCSB este echipa pe care eu mi-o doresc de 20 ani. De când eu sunt în fotbal. Asta este echipa pe care eu mi-o doresc, să nu ofere nicio șansă adversarului. Să stau să mă uit liniștit la televizor.

Se văd relațiile de joc între jucători, văd forță. Câștigi detașat, fără emoții. Să ținem cont și de numărul de accidentați, am jucat și cu fotbaliști de 17 ani. Nu va mai fi Musi titular, ci Toma. O să vedeți. Eu nu îl știam pe Toma, acum l-am văzut. Nu contează că Musi a marcat, contează de câte ori a pierdut mingea.

Bîrligea a dat două goluri venite din nicăieri. Cred că mama lui i-a făcut contract cu poarta, când l-a născut. Nu că a marcat, a făcut-o lejer. Cred că am fost inspirat în vară. Câte goluri are Bîrligea, câte are Louis Munteanu? Nu e comparație. Nu contest că Louis e un jucător tehnic și valoros, doar că e diferență mare”, a spus Gigi Becali la finalul meciului Oțelul Galați – FCSB 1-4, potrivit gsp.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare