Hakim Abdallah (26 de ani) ar putea pleca de la Dinamo, în cel mai scurt timp. Clubul condus de Andrei Nicolescu a decis că atacantul din Madagascar se poate transfer inclusiv la FCSB.
Contractul jucătorului expiră în vara lui 2025, astfel că roş-albii s-ar mulțumi cu o sumă obţinută chiar şi de la Gigi Becali.
Abdallah are 8.000 euro pe lună la Dinamo
Elevul lui Kopic câștigă 8 000 de euro pe lună la Dinamo, un salariu pe care un club ca FCSB i-l poate dubla fără mari probleme, dar pe care șefii „câinilor” ezită să-l aducă la același nivel. Abdallah a marcat de două ori și a dat 3 pase decisive în cele 12 jocuri în care a fost folosit de la startul campionatului.
Abdallah a semnat cu Dinamo ca jucător liber, în vara lui 2023, după ce a părăsit-o pe Virton, din liga secundă belgiană, anunţă Digisport.
FCSB i-ar vrea şi pe Cisotti, şi Blănuță
Aflat din vara anului 2021 la Oțelul Galați, Juri Cisotti (30 de ani) a devenit căpitanul echipei și unul dintre cei mai buni mijlocași centrali din România. Evoluțiile italianului i-au atras atenția lui MM Stoica, iar oficialul FCSB-ului nu a stat pe gânduri și i l-a recomandat pe fotbalist lui Gigi Becali.
„Tot zice MM, de vreo 2 luni. Azi îl văd pe Cisotti, toată ziua îl laudă MM. Ia să îl văd eu pe Cissoti. Am auzit că devine liber, le dăm 100.000 de mii. Stați să îl văd!”, a spus Gigi Becali.
Adrian Mititelu a dezvăluit că FCSB este interesată de Vladislav Blănuță, atacantul în schimbul căruia solicită 4 milioane de euro. Contactat de Sportpesurse.ro, Gigi Becali a oferit o reacție scurtă, dar care poate semnifica faptul că afaceristul s-a retras din cursa pentru transfer.
„(n.r. dacă FCSB îl vrea pe Vladislav Blănuță) Băi, tată, eu nu vorbesc despre tâmpenii„, a spus Gigi Becali, pentru Sportpesurse.ro.