Gigi Becali a vorbit din nou despre implicarea sa în celebrul „caz Valiza”, petrecut în 2008, chestiune în urma căreia patronul de la FCSB a fost condamnat ulterior la închisoare.
Înaintea ultimei etape din sezonul competițional 2007-2008 din Liga 1, echipa care la acea vreme încă purta denumirea de Steaua se afla în luptă la limită pentru câștigarea campionatului cu CFR Cluj, iar formația din Gruia urma să joace pe terenul rivalei din oraș, Universitatea Cluj.
Gigi Becali, noi dezvăluiri referitoare la celebrul dosar „Valiza”. Care a fost implicarea lui Ioan Andone în acea chestiune
În mod evident, gruparea din București avea nevoie ca „șepcile roșii” să obțină un rezultat favorabil în acea partidă, pentru ca ea, cu o victorie în acea ultimă rundă, să cucerească titlul de campioană.
Așa că, după cum se știe deja destul de bine, Becali a decis să le ofere celor de la U Cluj suma totală de 1.8 milioane de euro pentru a-i motiva suplimentar în acest sens.
Nu a funcționat, întrucât CFR a câștigat acel meci până la urmă și astfel s-a impus pentru prima dată în istorie în Liga 1, actuala Superliga.
Acum, în acest context, Gigi Becali a susținut o dată în plus că nu a făcut nimic ilegal la acel moment, ci că a dorit doar să încurajeze desfășurarea corectă a competiției.
În plus, el a dezvăluit că, în cazul în care el nu ar fi furnizat banii respectivi, atunci ar fi urmat ca Universitatea Cluj să le cedeze victoria rivalilor de la CFR Cluj, de asemenea în schimbul unei anumite sume, dar mai mici, la jumătate mai exact.
Patronul de la FCSB a susținut chiar că a discutat telefonic la acea vreme în legătură cu acest aspect cu un oficial al „șepcilor roșii”, fără a-i da însă numele, iar respectivul l-a informat atunci că stabilise deja detaliile în acel sens chiar cu Ioan Andone, antrenor la echipa din Gruia în acel moment.

Mai trebuie menționat în acest context faptul că Gigi Becali a vorbit despre această chestiune fiind întrebat în legătură cu dezvăluirile făcute recent de Mirel Rădoi, vizavi de acel prezumtiv „blat” dintre CFR Cluj și Rapid din 2006.
„Mi-a zis ăla de la U Cluj: Sunt cu Ando pe linia cealaltă, dacă nu vii cu banii, iau jumătate de la el”
„Nu mai știu, dar dacă zice Mirel înseamnă că așa e. Nu mai țin minte eu asta, dar el le știe pentru că le-a trăit. Nu pot să spun ce nu știu, dacă nu știu nu spun. Am văzut și eu declarația lui Mirel, Mirel nu minte.
Păi ei toți făceau astea. Mie mi s-a propus pe vremea aia, nu am acceptat. Mi s-a propus chiar de către ăla de la CFR, Zamfir, a venit la mine, jucăm cu Brașov și mi-a zis… Am zis că eu nu fac așa ceva, eu nu sunt hoț și nu fur, că ăsta e furt.
Mi s-a mai propus și acum câțiva ani cu Iași, am pierdut, dar nu am făcut. Ne trebuia egal și am mâncat bătaie. Eu nu vreau campionat furat.
Ce am făcut cu valiza… Voiam să stopez hoția. Mi-a zis ăla de la Cluj (n.r. de la U Cluj): Sunt cu Ando (n.r. Ioan Andone) pe linia cealaltă, dacă nu vii cu banii, iau jumătate de la el”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.