Înaintea partidei cu Qarabag, Gigi Becali, patronul de la FCSB, a dezvăluit care este situația accidentaților din lotul lui Elias Charalambous.
Latifundiarul a expus ce urmează să se întâmple cu Vlad Chiricheș, care a suferit o ruptură musculară. De asemenea, milionarul a scos la suprafață momentul în care se preconizează că mijlocașul Darius Olaru, una dintre vedetele roș-albaștrilor, se va întoarce pe suprafața de joc.
Gigi Becali a lămurit totul în legătură cu problemele de lot ale FCSB-ului: „Chiricheș se duce iar în Serbia / Olaru în mai puțin de două luni nu se întoarce”. Ce se întâmplă cu Octavian Popescu, Mihai Lixandru și de ce nu e titular Mihai Toma cu Qarabag
Gigi Becali s-a exprimat totodată și pe marginea subiectului reprezentat de accidentările suferite de către Octavian Popescu și Mihai Lixandru și a devoalat de ce puștiul Mihai Toma, unul dintre preferații săi, se află doar pe banca de rezerve contra azerilor de la Qarabag, în etapa a 7-a a fazei principale din Europa League.
„Chiricheș are ruptură musculară. Se duce iar în Serbia (n.r. – îl va trata Marijana Kovacevic).
(n.r. Când se întoarce Darius Olaru pe teren?) Va reveni pe gazon 100% peste 3 luni. S-a operat, a decurs totul foarte bine, nici nu a durat mult. Parcă doar 50 de minute. În mai puțin de două luni nu se întoarce. Nu o să riscăm cu el. Avem jucători, avem echipă.
Lixandru o să fie «bombă» mare când revine. Să zicem că peste o lună și jumătate. Am încredere în el, a făcut o pregătire foarte tare la sală. Este foarte puternic muscular. Așa se întâmplă la jucători după ce au accidentări.
Octavian Popescu o să stea o lună. A luat probabil în glumă ce i-a spus doctorul și uite… E o gheată pe care trebuie să o ții, ca să formeze nu știu ce… Nu înțeleg. Ideea e că nu a respectat indicațiile medicului. Peste o lună, o lună și ceva va reveni și el. Ia procedura de la cap.
Îl voiam titular pe Toma, dar este răcit. Îl băgam titular astăzi. Da, e pe bancă”, a transmis omul de afaceri din Pipera, pentru Digi Sport.
Echipa de start a FCSB-ului contra azerilor:
FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Alhassan, Șut – Miculescu, Tănase, Ștefănescu – Bîrligea;
Rezerve: Udrea M.Popescu, Edjouma, Popa, Toma, Băluță, Pantea, Musi;
Absenți: Popescu, Lixandru, Olaru, Chiricheș (accidentați), Zima, Cisotti (fără drept de joc).