Gică Hagi vrea să pună cu orice preț mâna pe Cupa României! Mesaj de luptă, după ce Farul a zdrobit-o pe UTA

Gică Hagi (59 de ani), antrenorul Farului, a oferit o reacție după ce „marinarii” au trecut fără emoții de UTA, scor 5-1, în ultima etapă a grupei C din Cupa României. Constănțenii și-au asigurat locul în faza următoare a competiției, cu 5 puncte adunate după 3 runde desfășurate. UTA a încheiat grupa C pe ultima poziție, cu doar 2 puncte colectate.

Gică Hagi le-a pus gând rău rivalelor în Cupa României: „De-acum suntem care pe care, am făcut ceea ce era mai greu”

Ulterior fluierului final al partidei de pe stadionul „Francisc Neuman”, „Regele” s-a prezentat la flash-interviu. A fost încântat de prestația elevilor săi în fața „Bătrânei Doamne”. În opinia lui Gică Hagi, Farul s-a mișcat foarte bine atât în compartimentul ofensiv, cât și în plan defensiv.

Gândul său a zburat ulterior către ultimul meci al anului, cel cu Hermannstadt, care va avea loc pe 21 decembrie, la Sibiu. Tehnicianul „marinarilor” vrea cele trei puncte pentru a mai putea spera la play-off. În prezent, Farul este pe locul 11 în SuperLiga, cu 23 de puncte. Are de recuperat 6 puncte până la poziția #6, pe care stă Sepsi.

Gică Hagi a transmis că fotbaliștii lui au o șansă importantă în Cupa României, întrucât tocmai au depășit cel mai greu moment, reprezentat de parcursul din grupa C.

„Ambele echipe aveau nevoie să joace și să câștige. Cred că am avut o zi foarte bună, am jucat bine. Am făcut ceea ce trebuie atât ofensiv, cât și defensiv.

A fost o prestație foarte bună, dar acum vedem în campionat. Sperăm să ne descurcăm bine sâmbătă (n.r. 21 decembrie, la meciul cu Hermannstadt, din deplasare). Eram datori față de fani.

Victoria aduce încredere. A fost un meci de Cupă, ne-am îndeplinit obiectivul, acum trebuie să ne concentrăm la meciul de sâmbătă. (n.r. Cum vedeți parcursul viitor din Cupă?) Fiecare vrea să o câștige, avem o șansă. Am făcut ceea ce era mai greu. De-acum suntem care pe care”, a declarat Gică Hagi, preluat de Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare