Farul lui Gică Hagi a făcut doar 0-0 pe terenul Oțelului și astfel riscă să piardă locul la barajul pentru accederea în preliminariile Conference League.
Prima reacție a lui Gică Hagi după Oțelul Galați – Farul Constanța 0-0: „Ca să câștigi, trebuie să îți dorești mult, să ai entuziasm, determinare, mentalitate de campion, asta vreau să văd la echipa mea”
La finalul meciului, „Regele” s-a declarat din nou nemulțumit de jocul prestat de „elevii” săi, în special în prima repriză, așa cum s-a întâmplat destul de des pe acest final de sezon.
„Din păcate, nu s-a marcat gol, ei au fost foarte buni în prima repriză, în a doua ne-am trezit și noi, dar puțin fotbal. În prima repriză, lenți, previzibili, dar bine că s-a terminat așa, vom reflecta.
Trebuia să fac ceva, știam că partea lor dreaptă e foarte, foarte bună, trebuia să schimb. Ca să câștigi, trebuie să îți dorești foarte mult, să ai entuziasm, determinare, mentalitate de campion, asta vreau să văd la echipa mea.
În a doua repriză da, dar în prima repriză prea puțin, atât de săracă, sărăcie multă, din păcate, nu fotbalul pe care îl vreau eu. L-au uitat sau nu mai pot, nu știu. Vom reflecta, mergem înainte.
Noi în primul rând trebuia să jucăm, să ne dorim, orice loc în clasament înseamnă bani. Sunt puncte, sunt bani, asta le-am cerut, să venim și să câștigăm, să ne dorim victoria, în prima repriză… A doua repriză mai acceptabilă.
Să șteargă cu buretele? De ce? Avem vreo șansă în condițiile astea, cum alergăm, cum jucăm? Sperăm să ne trezim, dacă o să trebuiască să mai jucăm. Jucăm cu o echipă de play-off și va fi mult mai greu, dar vom vedea.
(n.r. Dacă este dezamăgit de acest sezon) Sută la sută, de play-out nu, până la urmă ne-am îndeplinit obiectivul. Am suferit, dar așa e în viață, e o lecție pentru noi, să învețe din toate astea. Sperăm să facem lucrurile mai bine.
În momentul de față… Vedem, ne odihnim, vedem ce iese, e clar că trebuie să muncim bine în perioada asta”, a declarat Gică Hagi la finalul meciului de la Galați.