Gheorghe Mustață, invidios pe PCH după scenografia de la Dinamo – FCSB: „S-a dus în jur de 10 – 15.000 de euro, nu este puțin”

Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord de la FCSB, a analizat atmosfera făcută de cele două galerii la meciul de duminică seară de pe Arena Națională contra celor de la Dinamo.

Gheorghe Mustață, despre scenografia realizată de PCH la meciul Dinamo – FCSB 0-2: „Mi-a plăcut, acum depinde și de buget, s-a dus în jur de 10 – 15.000 de euro”

El a recunoscut că i-a plăcut scenografia realizată de Peluza Cătălin Hîldan, dar în egală măsură a ținut să precizeze, în urma unei estimări făcute de el, și că acel spectacol i-ar fi costat pe „câini” undeva între 10.000 și 15.000 de euro.

De asemenea, liderul fanilor campioanei României a mai dorit să scoată în evidență și că ei nu au avut la dispoziție astfel de resurse financiare, dar, chiar și în aceste condiții, tot au reușit să creeze un spectacol agreabil pe cel mai mare stadion al țării.

Peluza Nord FCSB a afișat înainte de startul partidei o pânză de mari dimensiuni pe care a fost desenat celebrul personaj de desene animate „Curaj, câinele cel fricos”, înconjurat de mai mulți suporteri ai echipei roș-albastre, ironia fiind mai mult decât evidentă.

„Da, posibil. De ce nu, au avut o scenografie frumoasă. (n.r. Ți-a plăcut?) Sincer să fiu, da. Întotdeauna spui realitatea. A fost frumoasă și a noastră, dar și a lor. Acum depinde și de buget.

(n.r. Au buget mai mare decât voi?). Da, cu siguranță. S-a dus în jur de 10.000, 15.000 de euro. (15.000 de euro?) Da, nu este puțin 15.000 de euro”, a spus Gheorghe Mustață pentru fanatik.ro.

Cristi Borcea a apreciat foarte mult spectacolul realizat de suporterii echipei sale de suflet: „Au câștigat clar lupta cu fanii adverși”

Din păcate pentru ei, dinamoviștii nu au reușit să se impună și pe teren și au fost învinși cu scorul de 0-2, dar fostul acționar Cristi Borcea tot este de părere că echipa antrenată de Zeljko Kopic are în continuare șanse să prindă un loc de play-off în acest sezon.

„Din nefericire, nu am văzut meciul, l-am pierdut, dar e păcat că Dinamo a pierdut, pentru că un derby rămâne un derby întotdeauna. Însă am văzut pe net scenografia afişată de suporteri, au fost senzaţionali ca întotdeauna. Au câştigat clar lupta cu fanii adverşi.

Iar în privinţa echipei să stea liniştiţi, eu cred că Dinamo are în continuare şanse la play-off, nu se schimbă nimic din acest punct de vedere, chiar şi după înfrângerea cu FCSB. Cred că obiectivul lor rămâne acelaşi, calificarea în primele 6, le este la îndemână”, a spus el pentru Sport pe Surse.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare