Moment extrem de emoționant, cu Ana Maria Bărbosu în prim-plan! Gimnasta a primit medalia de bronz de la Jocurile Olimpice de la Paris, câștigată la TAS! Ce a avut de spus sportiva

În cursul zilei de vineri, cu ocazia unui eveniment organizat la Casa Olimpică din București, gimnasta Ana Maria Bărbosu a intrat în sfârșit în posesia medaliei de bronz obținute în proba de sol de la Jocurile Olimpice de la Paris.

După cum se știe deja foarte bine, acest deznodământ s-a produs ca urmare a unui demers întreprins la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, întrucât în primă fază sportiva din România primise din partea arbitrilor un calificativ care a clasat-o doar pe locul 4.

Ana Maria Bărbosu a primit medalia de bronz câștigată la sol la Jocurile Olimpice de la Paris: „E un moment emoționant pentru mine”

Așa cum era de așteptat, gimnasta care recent a împlinit vârsta de 18 ani a fost foarte emoționată cu ocazia acestui eveniment și a explicat ce reprezintă pentru ea acest moment extrem de important în cariera ei.

„E un moment emoţionant pentru mine. Îi auzeam pe campionii noştri de la Paris spunând că medalia este foarte grea, dar nu am realizat asta până acum. Le mulţumesc tuturor celor care au adăugat câte un pic de bronz la această medalie, pentru că rezultatul acesta a venit după mulţi ani de muncă în sala de gimnastică.

Le mulţumesc antrenorilor fără de care nu aş fi reuşit. Mă bucur că sunt în posesia acestei medalii şi sper să continui să reprezint România la cel mai înalt nivel şi să îi aduc cât mai multe medalii”, a spus Ana Maria Bărbosu.

Distincția i-a fost oferită gimnastei de către Octavian Morariu

Reprezentanții Comitetului Olimpic și Sportiv Român au ținut să facă precizarea că această medalie primită de gimnasta din țara noastră nu este aceeași pe care americanca Jordan Chiles, cea care a încheiat în primă fază pe locul 3 finala probei de sol, a purtat-o la gât atunci pe podiumul de premiere.

„Astăzi nu s-a întâmplat decât un singur lucru, s-a făcut dreptate în acordarea medaliilor. A fost o luptă contracronometru pentru că procedurile sunt foarte stricte şi contestaţia (n.r. – la TAS) trebuia făcută în 24 de ore de la acordarea medaliei către gimnasta americană. Prin mandatul care mi-a fost conferit am putut să acord astăzi această medalie Anei.

Mă bucur din suflet pentru gimnastica românească pentru că sunt 12 ani de la ultima medalie olimpică. E un semnal pe care gimnastica românească îl dă lumii. Gimnastica românească revine la locul care i se cuvine”, a spus Octavian Morariu, reprezentantul COSR în cadrul Comitetului Olimpic Internațional (CIO).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare