George Pușcaș, unul dintre cei mai slabi jucători de la Bodrumspor, care a pierdut acasă, cu Rizespor. Nota primită de atacantul român

George Pușcaș (28 de ani) a avut o altă evoluţie modestă în campionatul Turciei, unde Bodrumspor a pierdut acasă, 0-1, contra celor de la Rizespor.

Internaționalul român a fost integralist, dar nu a avut niciun șut pe poartă și nicio încercare de dribling. A trimis de două ori mingea pe lângă poarta lui Rizespor.

Sofascore l-a notat cu 6,8

Sofascore l-a notat pe Pușcaș cu 6.8, notă mai mică (6.7) primind dintre coechipieri doar Arlind Ajeti, fostul fundaș central al lui CFR Cluj care a jucat titular în naționala Albaniei la EURO 2024, și mijlocașul defensiv Ahmet Aslan, potrivit sport.ro.

După nouă etape, Bodrumspor este pe locul 12 în clasamentul din Super Lig, cu 10 puncte – 4 peste zona retrogradării și 7 sub zona cupelor europene.

Lucescu, în dubii cu viitorul lui Puşcaş la naţională

Înaintea meciului cu Lituania, câştigat de România cu 2-1, fără să știe că este filmat, Mircea Lucescu a spus că George Pușcaș nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor sale, însă vrea să-l analizeze bine pe atacant, înainte de a-l scoate din grupul primei reprezentative.

Nici eu nu am fost mulțumit de randamentul lui, așa că… Nu e niciun fel de problemă. Dar eu trebuie să mă conving. Nu pot să iau decizii doar pentru spun alții ceva. Când m-am convins…”, a spus Mircea Lucescu, potrivit Digisport.

Dinu l-a desființat pe George Pușcaș

„Mister” nu este deloc un fan al atacantului de la Bodrumspor.

„Nici măcar horă nu joacă! Este un dezastru viu. Cât l-a băgat acolo, 20-25 de minute, nu știu dacă a dat două mingi la noi. A pierdut toate duelurile.

E rușinea fotbalului românesc că s-a ajuns la Pușcaș și stă Mitriță pe bancă. E rușinea fotbalului românesc că ajungi să joci cu Pușcaș, care nu a confirmat niciodată nimic la echipa națională.

Deși mi se pare ieșit de mult din formă, chiar cu kilograme în plus, Alibec este mult peste gluma asta de atacant care se numește fotbalist.

Probabil că se poartă, are o anumită prezență în timpul liber, când nu sunt jocuri și antrenamente, în sensul că are niște calități ascunse. Probabil este un cântăreț bun de «Pușca și cureaua lată», o fi zâmbăreț, dar cu fotbalul are foarte puține legături, mai ales la nivelul acesta, de echipă națională”, a spus Cornel Dinu la Fanatik.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare