Gazetarul Cătălin Tolontan, umilit de Serghei Niculescu Mizil. Afaceristul și-a ieșit din pepeni după remiza României cu Slovacia: „Tolontan, trompeta lor și alte trompete”

România s-a calificat în optimile de la EURO 2024 în stil de mare campioană. Naţionala condusă de Edi Iordănescu a câştigat grupa E, acumulând 4 puncte, ca şi rivalele din grupă, dar tricolorii au beneficiat de cel mai bun golaveraj.

Vom întâlni Olanda, marţi, de la ora 19.00, la Munchen.

Serghei Mizil, nervos pe Cătălin Tolontan

Meciul care ne-a dus în optimile turneului final din Germania este cel cu Slovacia (1-1), în care am obţinut un punct, după un penalty „scos” de Ianis Hagi şi executat impecabil de Răzvan Marin.

Gazetarul Cătălin Tolontan a fost de părere că lovitura de la 11 metri în favoarea tricolorilor n-ar fi trebuit acordată.

„SĂ FIE PRIMIT! De ce nu trebuia acordat penalty la faultul asupra lui Ianis Hagi”, a postat Tolontan pe Facebook.

Serghei Niculescu Mizil a „luat foc” când a aflat de postarea lui Cătălin Tolontan.

Cine credeți că a luat foc? Nea Tolontan, mă, trompeta lor! Şi cu alte trompete. Aţi auzit ce a spus Tolontan? Că n-a fost 11 metri. Şi de ce ne bucurăm? Că meciul trebuia să-l dăm Ucrainei, că sunt o ţară în război.

Băi, Tolontane, dacă sunt în război, să stea să se bată, nu să joace fotbal. Pe noi, cînd ne atacau turcii, nu jucam barbut. Auzi, ce-i frământă pe toţi ăștia care au vrut să fim dezbinaţi.

Supăraţi că am câştigat, n-am auzit așa ceva în viaţa mea. Nu se poate, bă, atâta ură! A fost o chestie impresionantă, a arătat că, indiferent unde suntem plecaţi, am rămas români, cu tricoul naţionalei şi strigau: România!”, a spus Serghei Niculescu Mizil în clip-ul de pe TikTok postat AICI.

Șeful arbitrilor UEFA a analizat faza

Roberto Rosetti (56 de ani), șeful arbitrilor de la UEFA, a ținut un seminar online cu privire la arbitrajul din faza grupelor.

Printre fazele discutate, a fost și explicată și faza din meciul Slovacia – România, în care Ianis Hagi a fost faultat în careu, iar Tricolorii au primit penalty, transformat de Răzvan Marin.

„Au existat 12 faze în care VAR a intervenit direct. Dintre acestea, 7 intervenții au însemnat goluri anulate (n.r. – printre cele 7 goluri anulate s-a regăsit și cel al lui Lukaku din partida Belgia – România, 2-0, din minutul 63), […] o intervenție a însemnat un penalty acordat după consultarea cu VAR, la meciul Slovacia – România […]

În meciul Slovacia – România vorbim despre o fază foarte complicată, dar decizia luată după intervenția VAR a fost corectă. După 30 de ani de arbitraj, vă pot spune că este imposibil să vezi, ca arbitru, astfel de faze. Totuși, cu ajutorul VAR, totul este mai ușor. Decizia luată este corectă, penalty”, a declarat fostul arbitru italian.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare