Gabi Tamaș (40 de ani), oficial al clubului Concordia Chiajna acum, a abordat şi el subiectul „Dorinel Munteanu”. Fostul fundaş central este de părere că se exagerează mult cu reacțiile la adresa antrenorului de la Oţelul Galaţi, dar admite un detaliu foarte important.
Ex-stoperul i-a transmis celui mai selecţionat jucător all-time din naţionala României că sunt tineri care l-au luat ca exemplu.
Tamaș, avertisment pentru Dorinel Munteanu
Tamaș a comentat gestul lui Dorinel Munteanu la adresa lui David Maftei, pe care l-a luat de guler la meciul cu Dinamo. Brașoveanul a dezaprobat ieșirea lui „Munti”.
„Stai liniștit că mi-am luat și eu capace, nu era ca acum. E o reacție, nu știu cum să spun, nu deplasată, ideea e că nu poți să faci așa ceva, în văzul tuturor. Mi se pare puțin deplasat.
Problema este că se uită copiii la meciuri, ei vor să învețe ceva. Eu am un tatuaj pe mână și, în Anglia, mă puneau să-l acopăr pentru că este televizat meciul și văd cei mici.
Mamele copiilor, familiile, toți se uită la meci și atunci ei vor să învețe ceva de la cei care-i antrenează pe jucători”, a comentat Gabi Tamaș pentr prosport.ro.
Mutu, în conflict cu „Munti”
„Briliantul” i-a transmis lui Munteanu că ar trebui să-şi schimbe atitudinea faţă de cei din jurul său.
„Unde cred eu că greșește, dar nu-i dau sfaturi, pentru că văd că e foarte rigid când cineva vorbeşte despre el, e că se ceartă cu toată lumea. Le răspunde. Mă mir când are timp să afle tot. M-a surprins şi când a zis că nu este prieten cu Generaţia de Aur, eu aveam o altă impresie.
Cred că Dorinel Munteanu ar trebui să-şi revizuiască atitudinea şi comportamentul faţă de toată lumea, să fie mai diplomat. Oţelul e o echipă incomodă, arţăgoasă, care munceşte pentru fiecare punct.
Dorinel era la fel pe teren, muncitor, un jucător de calitate, un stâng de calitate. El se ceartă cu toată lumea acum. S-a luat de Florin Bratu, l-a făcut Don Juan, sunt curios ce va zice şi de mine. El a avut multe contre cu mine în trecut. Ar trebui să stea liniştit, să-şi vadă de munca lui.
Nu ştiu ce are, cu cine are. Eu îi apreciez munca, dar nu-i apreciez derapajele. Păcat! Dorinel a avut faze şi faze, când a câştigat campionatul, apoi a avut şi probleme personale.
Dacă îi făcea asta lui Săpunaru sau Ganea (n.r. – se referă la conflictul cu jucătorul David Maftei, pe care l-a luat de guler), acum era spitalizat”, a spus Adrian Mutu la fanatik.ro.