Gabi Balint a pus tunurile pe CSA Steaua după ce echipa din Ghencea a ratat play-off-ul din Liga a 2-a: „Să joace cu tineretul în Liga a 3-a”

CSA Steaua a ratat prezenţa în play-off după ce a pierdut, luni seară, cu CS Mioveni. Argeșenii s-au calificat matematic în top 6 din Liga a 2-a, în timp ce „militarii” rămân în play-out.

Gabi Balint, un susţinător al proiectului din liga secundă, a pus tunurile pe clubul din Ghencea.

Acuză lipsa de organizare

Fostul atacant al roş-albaştrilor este de părere că Steaua ar trebui să pună accentul pe creşterea tinerilor, până îşi va rezolva situaţia juridică şi va avea drept de promovare pe prima scenă.

„Din păcate, Steaua anul ăsta nu ajunge în play-off. Sunt lucruri pe care nu le înțeleg, le-am mai exprimat, am văzut că și prietenul meu Lăcătuș le-a exprimat. Problema e că acolo lucrurile se întâmplă invers, încearcă să facă echipă dar nu sunt organizați ca să intre în prima ligă. Prima dată trebuie să se organizeze, să aibă acces din punct de vedere legal, iar apoi în funcție de asta să aducă jucători.

Dacă clubul nu are drept de promovare, atunci ar trebui să se axeze pe tineret, să joace în liga în care poate face față, dacă nu va face față în Liga 2 cu tineret, atunci în Liga 3, nu contează. Așa nu se mai poate, uită-te și tu acolo, au venit destui suporteri. Noi, din afară, vorbim. Nu avem niciun acces acolo, suntem alături de echipă.

O să fie și la anul, probabil, la fel. Pe Oprița îl înțeleg, e antrenor, vrea o carte de vizită, să aibă o echipă care să se califice cât mai sus în clasament”, a afirmat Balint la Digisport.

Opriţa spune că îşi merită soarta

Daniel Oprița a avut un discurs resemnat, la finalul meciului cu Mioveni.

„Practic, Mioveniul, în prima repriză, nu ne-a pus nicio problemă, cum nici în a doua, doar după ce am luat golul, pe acele cornere puteau să mai înscrie sau pe greșeala pe care a făcut-o jucătorul nostru la golul doi. În rest, așa a fost… La meciul ăsta, la cum am pierdut, nu trebuia să intrăm în play-off, ce să zic… Nu a mers nimic.

Șase puncte. Alea ne-au terminat pe noi. Le-am spus jucătorilor la momentul ăla. Nu știu, probabil și schimbările astea din lot, am schimbat mulți jucători, străini. Dar, totuși, să văd un plus, sunt jucători care mie îmi plac, care arată bine.

Pentru prima repriză, nu am ce să le reproșez. Am pierdut, dar mie mi-a plăcut echipa mea din prima repriză. Chiar și în a doua. Am luat golul acela. O singură fază au avut și am luat golul. Așa e la fotbal. Am luat gol, noi trebuia să marcăm. I-am certat când au jucat rău, n-au avut atitudine, astăzi au avut, dar așa e la fotbal. Echipa care joacă mai bine, câștigă”, a declarat Daniel Oprița.

CSC Șelimbăr, Corvinul, Unirea Slobozia, CS Mioveni și Csikszereda sunt calificate matematic în play-off. Reșița, Alexandria, Șelimbăr, Corvinul, Steaua, Tunari, Slatina și Dumbrăvița nu au drept de promovare în Liga 1, fiind cluburi de drept public.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare