FOTO | De necrezut! FRF și statul român, acuzate de trădare de fanii echipei naționale! Un grup de suporteri a fost înconjurat de zeci de polițiști în aeroportul din Munchen pentru un motiv uluitor

Unii dintre fanii echipei naționale a României care au făcut deplasarea la Munchen pentru debutul „tricolorilor” la EURO 2024 în compania Ucrainei au întâmpinat mari probleme în momentul în care au ajuns în capitala landului bavarez.

Este deja cunoscut în spațiul public episodul în care un fan român a fost oprit de către Interpol în aeroport pentru simplul motiv că purta un tricou de la un anumit brand, care a fost catalogat drept unul purtat în mod tradițional de către persoanele rasiste.

Fanii echipei naționale acuză statul român și FRF că au trimis „liste de indezirabili” către autoritățile din Germania în contextul desfășurării EURO 2024

Ulterior, de asemenea în aeroportul din Munchen, s-a petrecut un alt episod de acest gen, de data aceasta însă la scară mai largă. Suporterii naționaliști din gruparea „Honor et Patria” susțin că un grup numeros de fani români a fost oprit doar pe motiv că respectivii ar fi incluși pe o listă de indezirabili trimisă anterior către autoritățile germane de către statul român și Federația Română de Fotbal.

„Imagini halucinante în Munchen, unde mai mult de 100 de polițiști din trupele de intervenție au înconjurat un grup de suporteri români, fără nici un alt motiv decât că aceștia s-ar afla pe o listă de indezirabili trimisă de instituțiile din România!”, au transmis cei din „Honor et Patria” prin intermediul Facebook.

Pe această „listă de indezirabili” se presupune că s-ar afla mai mulți suporteri din grupuri naționaliste, cum ar fi „Honor et Patria” sau „Uniți sub Tricolor”, dar și din facțiunea „Ultras Craiova”, cea care susține naționala României de când s-a iscat conflictul identitar de la Universitatea Craiova. Este vorba despre grupuri ultras care sunt considerate de statul român și de FRF „de extremă dreaptă”.

La scurt timp după acest eveniment, înainte de startul jocului de pe „Allianz Arena” din Munchen, în spațiul public din România a apărut informația conform căreia 9 suporteri români au fost chiar arestați după ce s-ar fi găsit asupra lor anumite materiale pirotehnice, dar și bannere cu mesaje politice referitoare la războiul din Ucraina.

Cum au protestat suporterii care au ajuns pe stadion față de această situație

În prima repriză a partidei România – Ucraina, unii dintre suporterii români prezenți pe stadion au ales să protesteze față de această situație și au apelat în acest sens la deja celebrul cântec „Cine nu sare, ori este gabor, ori e prost de moare”.

În altă ordine de idei, chiar și în contextul acestor evenimente neplăcute, naționala pregătită de Edi Iordănescu a avut parte de o susținere masivă pe stadionul din Munchen la meciul cu Ucraina, fiind încurajată de peste 30.000 de fani, care au făcut în cele mai multe momente o atmosferă de senzație.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare