Fotbalistul Universității Craiova, anunț pentru Edi Iordănescu: „Mă gândesc și la EURO”

Fotbalistul Universității Craiova a oferit declarații la finalul meciului cu Rapid, pe care oltenii l-au câștigat, scor 2-1, pe teren propriu. Atacantul din Bănie a fost titular pentru a doua oară la rând, dar Ivaylo Petev l-a schimbat în minutul 70. Jucătorul Craiovei le-a pus gând rău celor de la FCSB, transmițând un mesaj serios și pentru selecționerul Edi Iordănescu.

Funsho (min. 48) a deschis scorul pentru trupa lui Cristiano Bergodi, iar trei minute mai târziu oltenii au rămas în 10 oameni, după eliminarea lui Houri. Când totul părea pierdut, gazdele de pe „Ion Oblemenco” au reușit o revenire senzațională. Astfel, Universitatea Craiova s-a impus, după golurile lui Baiaram (min. 59) și Mitriță (min. 66), care a înscris din penalty.

Fotbalistul Universității Craiova are speranțe. Andrei Ivan vrea la EURO

Jucătorul de atac al oltenilor a discutat despre partida din Bănie, fiind de părere că în prima repriză echipa sa a întâmpinat probleme în a se exprima pe teren. Conform spuselor sale, Ivaylo Petev le-a transmis un mesaj important la pauză, astfel că oltenii au evoluat cu totul și cu totul diferit în partea a doua a partidei. La final, Andrei Ivan a transmis că va munci în continuare, pentru a putea fi prezent la EURO 2024.

„A fost un meci bun, mai ales în repriza a doua. În prima nu ne-a ieșit nimic. Ușor-ușor începem să ne înțelegem între noi, dar va fi un drum foarte lung. Avem meci joi cu Oțelul și trebuie să câștigăm. La pauză, Mister ne-a spus să jucăm fotbal. Că în prima repriză am jucat de parcă am fi uitat fotbalul.

Ne-a ieșit mult mai bine jocul în repriza a doua. Pentru noi erau importante cele 3 puncte, nu contează cum le-am luat. Am spus acum 4 săptămâni că o să revin titular și că o să fiu același Andrei Ivan care eram înainte.

Golul o să vină, important e să câștige echipa. Am câștigat cu CFR Cluj, cu Rapid, mergem la București să batem FCSB. Mai am de muncit mult și apoi mă gândesc și la EURO”, a declarat Andrei Ivan, după victoria contra giuleștenilor.

  • După succesul de pe „Ion Oblemenco”, Craiova ocupă locul doi în clasament, cu 31 de puncte, la doar patru în spatele celor de la FCSB.

Echipele de start pentru derby-ul din Bănie:

Universitatea Craiova: L. Popescu – Șt. Vlădoiu, Zajkov, Badelj, Căpățînă – Al. Crețu, Mateiu, Houri – Baiaram, A. Ivan, Mitriță
Rezerve: D. Lazar – Soiri, Raul Silva, Maldonado, Ndong, Anzor, Danciu, Kozulj, Cîmpanu, Bana, Koljic, Markovic
Antrenor: Ivaylo Petev

Rapid: Aioani – Braun, I. Cristea, Iacob, Borza – Djokovic, Hasani, Hromada – Funsho, Rrahmani, Papeau
Rezerve: Drăghia – Bădescu, Săpunaru, Dr. Grigore, Emmers, Al. Albu, Petrila, Onea, El Sawy, Cîrjan, Burmaz
Antrenor: Cristiano Bergodi

Stadion: Ion Oblemenco

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare