Alberto Zangrillo a fost înlocuit în mod oficial în cursul zilei de luni de Dan Șucu în funcția de președinte al celor de la Genoa, dar a rămas, la dorința omului de afaceri român, să ocupe în continuare un loc în Consiliul Director al clubului de pe „Luigi Ferraris”.
Cum a reacționat Alberto Zangrillo, fostul președinte de la Genoa, după ce a fost acuzat că a încercat să păstreze puterea în club după venirea lui Dan Șucu: „Ar trebui să vă limitați și să aveți respect când vorbiți despre mine și să nu spuneți lucruri false”
Cu această ocazie, el a oferit și o scurtă reacție referitoare la noul context, prin intermediul site-ului oficial al „grifonului” genovez:
„Dragi genoani, a fost un privilegiu și o onoare să fiu președintele vostru. Noul nostru președinte, domnul Șucu, m-a întrebat dacă vreau să rămân în Consiliul Director de la Genoa. Am acceptat invitația bunăvoitoare cu entuziasm și spirit de datorie. Vă îmbrățișez cu afecțiune și mulțumire”.
Pe de altă parte însă, Zangrillo a fost acuzat în ultima perioadă în spațiul public din Italia că a încercat prin diferite metode nu chiar morale să își păstreze influența în interiorul clubului, chiar și după ce pachetul majoritar de acțiuni a fost preluat de către Dan Șucu, iar acum a răbufnit pe seama acestui subiect, infirmând bineînțeles acest scenariu.
„În primul rând, numiți-mă Profesor, pentru că nu mai sunt președinte de două ore. De obicei, în casa mea, fac cu rândul cu copiii și cu soția pentru a scoate gunoiul, în zile diferite. Nu am obiceiul să-l privesc cu atenție. De acum înainte, ar trebui să vă limitați și să aveți respect când vorbiți despre mine și să nu spuneți lucruri false.
Vreau doar să subliniezc că am fost primul care și-a înaintat demisia către noul președinte, Dan Șucu. Așadar, cei care susțin contrariul și spun că sunt singurul membru al Consiliului de Administrație care nu a făcut acest lucru, mint.
Nu permit să-mi fie pătat numele care a fost impecabil timp de 66 de ani și pe care eu însumi l-am pus la bătaie doar din pură dragoste față de Genoa”, a spus Alberto Zangrillo, citat de cei de la calciogenoa.it.
Prima reacție a omului de afaceri român după ce a devenit și președinte la clubul din Serie A:
„Este o onoare să fiu președintele celui mai vechi club din Italia. Este o poziție care prevede o mare responsabilitate și intenționez să mă îngrijesc de ea cu toate abilitățile mele, cu timpul și energia necesare.
Prin investiția noastră, am intrat în club pentru a ajuta la obținerea stabilității și sunt convins că vom lucra eficient pentru a continua să creștem, muncind zi de zi alături de cei care au fost în această societate înainte, și pentru a face lucruri importante, în numele continuității.
Am avut oportunitatea de a experimenta dragostea și căldura genoanilor de aproape și pot să vă asigur că a fost o experiență de nedescris. Abia aștept să încep această călătorie într-o realitate atât de fascinantă și unică”.